De la 1 ianuarie 2021, recunoașterea academică și profesională nu va mai funcționa pentru Anglia ca în cazul statelor UE
#Postat de Carmen Vintu on iulie 8, 2020
De la 1 ianuarie 2021, recunoașterea academică și profesională nu va mai funcționa ca în cazul statelor UE
Procesul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană (Brexit) a fost finalizat la 31 ianuarie 2020. Pe cale de consecință, Acordul de retragere ratificat de ambele părți a intrat în vigoare la 1 februarie 2020, precizează Ministerul de Externe.
Pentru a beneficia de avantajele perioadei de tranziție, recomandăm tuturor cetățenilor britanici și membrilor acestora de familie să aplice pentru recunoașterea studiilor!
După încheierea perioadei de tranziție, recunoașterea academică și profesională se va realiza în conformitate cu procedurile stabilite pentru cetățenii terți, cu respectarea prevederilor Convenției de la Lisabona și a celorlalte reglementări în materie.
Acordul de retragere prevede o perioadă de tranziție până la 31 decembrie 2020,
În același timp, pe durata perioadei de tranziție, Regatul Unit nu mai participă la mecanismul decizional și nu mai este reprezentat în instituțiile UE, dar păstrează toate drepturile și obligațiile ce revin unui stat membru.
Ministerul român al Educației le recomandă “cetățenilor britanici și membrilor acestora de familie să aplice pentru recunoașterea studiilor”, pentru a beneficia de avantajele perioadei de tranziție.