Current track

Title

Artist


Dănuț Petraru, primarul dedicat comunității Bîra

#Postat de on februarie 20, 2019

Dănuț Petraru, primarul dedicat comunității Bîra

Din anul 2008, Dănuț Petraru exercită funcția de primar al comunei Bîra din Județul Neamț. Pe lângă atribuţiile pe care trebuie să le îndeplinească ca primar, acesta are şi proiecte europene în desfăşurare pentru comunitatea din Bîra. Și aici ne referim la înființarea unor spații publice și la dotarea unor centre culturale.

SURSA: PRIMĂRIA DIN BÎRA

La momentul actual, comuna Bîra din județul Neamț, se află angrenată în două mari proiecte cu finanțare europeană.

 

Despre Comuna Bîra, Neamț

…,,Aruncând ochii pe harta amănunțită a României și pe harta județului Neamț, vom observa un pârău al cărui nume vine de la fata unui om al pădurilor, care plecând s-aducă apa de la unul din izvoarele acestui pârău, în mod misterios, nu s-a mai întors. Pe fata o chema Albuia, iar pârăul, se spune că n-a mai avut alt nume de-atunci”…

Așa s-ar descrie comuna Bîra din Județul Neamț.

Comuna Bîra, Neamț

Primele așezări omenești s-au organizat pe aceste meleaguri în sec. XV, dovadă fiind existenta vizibilă a urmelor unei cetăți (loc întărit) din timpul lui Ștefan cel Mare, în partea de NV a localității.

Prin Legea nr.214 din 12.07.2005, s-a revenit la vechea organizare administrativă si s-a reînființat fosta comună Boghicea cu satele Boghicea, Slobozia, Causeni si Nistria, motiv pentru care comuna Bîra a ramas numai cu localitățile Bîra, Rediu si Negrești.

Cu timpul s-au populat toate vetrele de sat existente astăzi.

Multi clăcași au fost împroprietăriți pe vremea lui Cuza, dar la sfârșitul secolului trecut lipsa de pământ a constituit cauza răzvrătirii în 1891 a țăranilor din Rediu si în 1907 a celor din Bira si Oteleni.

 

Potrivit Legii nr. 544 din 2001, orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice, informaţiile de interes public.

Site-ul de ştiri online Jurnal de Neamț a formulat o serie de cereri în data de 29.01.2018 către toate primăriile din județul Neamț. În urma acesteia, primarul Dănuț Petraru din comuna Bîra a răspuns solicitării noastre.

 

Sursa: Facebook, Primăria din Bîra, Neamț

Proiecte investiționale în Comuna Bîra

 

La momentul actual, Primăria din Bîra are în desfășurare pentru anul 2019, două mari proiecte cu finanțare europeană.

Astfel, Primăria din Bîra va continua, în acest an, proiectul de dotare a centrului multifuncțional (Cămin Cultural și Centru de Zi și de Socializare și Petrecere a timpului liber) şi de înființare a unor spaţii publice de recreere, a unui teren de sport în localitatea Bîra din județul Neamț, cu contract de finanțare în valoare de 53.683 de euro.

 

 

Jurnal de Neamț


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *