Daniil Popovici-Barcianu, profesor, naturalist și activist politic român

Daniel Popovici Barcianu, uneori Daniil Popovici Barcianu, (n. 19 octombrie 1847, Rășinari, Imperiul Austriac – d. 16 februarie 1903, Sibiu, Austro-Ungaria), fiul lui Sava Popovici Barcianu, a fost un om de cultură și politician român transilvănean, membru în conducerea Partidului Național Român din Transilvania și unul din inițiatorii Memorandului din 1892, fapt pentru care a fost condamnat la doi ani și șase luni închisoare, executată parțial la închisoarea Vác și grațiată de împăratul Franz Josef I al Austriei.
S-a născut la Rășinari, județul Sibiu, în Transilvania, într-o familie de preot ortodox român, Sava Popovici-Barcianu, și Stanca (n. Cioran). A avut un frate și două surori și a urmat școala primară la biserica locală, apoi a studiat la gimnaziul luteran din Sibiu între 1858 și 1866. Ulterior, a frecventat institutul teologic din Sibiu între 1866 și 1869. În perioada 1869-1870, a predat la școala din satul natal. În același an, a fost trimis în Germania pentru a studia organizarea școlară din Dresda și împrejurimi, cu intenția de a aplica cunoștințele dobândite acasă.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Daniel_Popovici_Barcianu#/media/Fi%C8%99ier:Daniel_Popovici_Barcianu.jpg

În toamna anului 1870, mitropolitul Andrei Șaguna, pe care îl cunoștea din copilărie, i-a acordat o bursă pentru a studia la universitățile de limba germană. A urmat cursuri de filosofie, pedagogie și științe naturale la universitățile din Viena (1870-1871), Bonn (1871-1872) și Leipzig (1872-1874). În această perioadă, a scris frecvent tatălui său despre studiile și călătoriile sale, discutând subiecte precum războiul franco-prusac și prelegerile sale cu Friedrich Nietzsche. În vara anului 1874, a obținut doctoratul în filozofie la Leipzig cu o teză despre botanică.
Bărcianu a întâmpinat dificultăți în a obține un loc de muncă ca profesor sau administrator de biserică și a refuzat o ofertă de la Universitatea din București, considerând că este mai util în Transilvania. În 1875, a început să lucreze ca secretar la Astra din Sibiu, un loc de muncă mai puțin plătit decât bursa sa de student. În paralel, a lucrat la înființarea unei școli pentru fete, pe care a condus-o între 1876 și 1887. În 1876, a fost numit profesor la institutul teologico-pedagogic din Sibiu, unde a predat limba și literatura română, zoologie, botanică și mineralogie până în 1901, cu excepția unui an în care a fost închis. A înființat o sală de științe naturale cu animale de pluș, plante și minerale.

În 1901, la recomandarea Mitropolitului Ioan Mețianu, Arhiepiscopia Sibiului l-a ales consilier cultural, având responsabilitatea supravegherii școlilor arhiepiscopiei. A reușit să înființeze mai multe biblioteci școlare și a realizat inspecții pentru a evalua starea învățământului. Din păcate, după o vizită într-un sat din apropierea Sibiului, s-a îmbolnăvit și a decedat în 1903, la vârsta de 55 de ani.
Barcianu a publicat manuale și lucrări de pedagogie și a contribuit la noi ediții ale lucrărilor tatălui său. Între 1876 și 1877, a editat împreună cu câțiva colegi un supliment literar la Telegraful Român, promovând ortografia fonetică. În 1891, a editat un ziar literar și științific, iar între 1897 și 1900, a colaborat la Foaia pedagogică. A contribuit cu articole la Telegraful Român și, din 1884, la Tribuna.

A fost secretar la Astra între 1881 și 1887 și a condus asociația profesorilor români din județul Szeben între 1889 și 1901. Activ în mai multe societăți, a fost membru laic al sinodului arhiepiscopal, unde a susținut propuneri pentru o nouă catedrală în 1900.

Împreună cu prietenul și colegul său Dimitrie Comșa, a fost un lider al Partidului Național Român și a contribuit la redactarea Memorandumului Transilvaniei din 1892. În urma acestuia, a fost judecat colectiv și condamnat la doi ani și jumătate de închisoare. A fost închis la Vác până în septembrie 1895, când a fost amnistiat.

Barcianu s-a căsătorit cu Silvia Olteanu în 1882. Ea a murit în 1902, iar la scurt timp după, Barcianu a rămas cu cei doi fii ai lor.