Cunoscut datorită emisiunii „Drumuri europene”, Aristide Buhoiu s-a născut într-o zi de 4 aprilie
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 4, 2021
Celebrul realizator de televiziune Aristide Buhoiu s-a născut la Lugoj, pe 4 aprilie 1938 .Aristide Buhoiu a debutat la doar 15 ani ca prezentator-realizator la un radio din oraşul natal. A fost absolvent al Facultății de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, promoția 1962.

În decursul vieţii, Aristide Buhoiu a fost redactor, operator, scriitor, sunetist, dar şi editor al unei publicaţii săptămânale destinate românilor din SUA, „Universul”. A rămas în memoria românilor ca realizator al emisiunilor de televiziune „Drumuri printre amintiri” şi „Drumuri europene”, difuzate în perioada 1976-1983.
De asemenea, Aristide Buhoiu este autorul a şase cărţi de cultură şi literatură, printre acestea numărându-se „Italia în câteva cuvinte”, „Petschowski” şi „Slalom pe meridiane”.A fost preşedinte al Uniunii pentru Societatea Civilă şi a contribuit la promovarea imaginii României în lume, prin emisiunile de radio şi de televiziune difuzate în SUA. Între anii 1965-1978, a fost redactor al emisiunilor „Duminica sportivă”, „Studioul A”, „Zig-zag”, „360 de grade”, „Post-meridian”, „Trubaduri de altădată”, „Tele-sport”.

Realizatorul Aristede Buhoiu a declarat ca „episoadele au fost realizate in calitate de redactor, operator, sunetist, etc., pe buget propriu, fara nici un fel de participare materiala a TVR-ului”.
Aristide Buhoiu a primit cinci premii naţionale pentru televiziune şi a fost decorat de Ion Iliescu cu ordinul „Meritul Cultural în grad de ofiţer”, în anul 2004.
Aristide Buhoiu a murit la vârsta de 68 de ani. Trupul neînsuflețit i-a fost depus la biserica din Piața Amzei, iar înmormântarea a avut loc la cimitirul Bellu din București.
Premii TV
- Marele Premiu ACIN pentru „Drumuri europene”;
- Premiul APTR pentru „Drumuri americane”;
- Premiul „Tatomir” al Uniunii Juriștilor din România;
- Premiul „Pamfil Șeicaru” pentru publicistica TV.
Lucrări publicate
- „Italia în câteva cuvinte”,
- „Petschowski”,
- „Slalom pe meridiane”,
- „Tunisia”, (în România), ediție princeps
Concluzie
- 1) Autor a șase cărți de cultură și literatură.
- 2) A tipărit în SUA ediția princeps „Poezii” de Eminescu.
- 3) Cinci premii naționale pentru televiziune.
- 4) Contribuție la promovarea imaginii României în lume: emisiuni de radio și TV în SUA, contacte cu Ronald Reagan, Bill Clinton și alți oameni politici străini, oameni de artă.
- 5) Editarea timp de aproape 20 de ani, în America, a ziarului Universul. Periodicul apare și astăzi.
- 6) Timp de șapte ani conducerea Academiei de Radio și Televiziune din București.
- 7) Președinte al Ununii pentru Societatea Civilă.
- 8) Editoriale și cronica TV, săptămânal, de trei ani, în ziarul „Național”.
- 9) O performanță TV: relatările directe, în septembrie 2001, pentru postul TV Antena 1, de la New York și Washington.
Jurnal FM 