Au crezut că se poate, dar vigilență vameșilor hușeni nu a putut fi înșelată.
Doi cetățeni din Republica Moldova au vrut să treacă cu două autocamioane prin
vama românească. Numai că au uitat să le înmatriculeze!
În data de 13 ianuarie în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-I.T.P.F. Iași, s-au
prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru
a ieşi din ţară, doi bărbați cu cetățenie română și R. Moldova, conducând fiecare câte
un autocamion marca Scania, ce aveau aplicate plăcuţe de înmatriculare olandeze.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control
pentru autovehiculele în cauză,vameșii au procedat la efectuarea de verificări
suplimentare, în urma cărora au constatat că ambele autocamioane sunt radiate din
circulație de autoritățile din Belgia și nu figurează înmatriculate în Olanda.
Aceștia au menționat că au transportat cele două autovehicule, pe platformă, până
în apropiere de P.T.F. Albița, iar de aici pe drumurile publice, deși aveau cunoştinţă
despre faptul că acestea nu au drept de circulaţie pe drumurile publice din România.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii
de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul
neînmatriculat.