CSAT se reunește astăzi pentru aprobarea strategiei de vaccinare anti-coronavirus
#Postat de Antoniu Lovin on decembrie 3, 2020
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se reuneşte astăzi după-amiază în şedinţă pentru a discuta aprobarea strategiei de vaccinare anticoronavirus în România. Şedinţa CSAT, condusă de preşedintele Klaus Iohannis, va avea loc la ora 15.00, în sistem de videoconferinţă.
Strategia stabileşte întregul proces şi lanţ de vaccinare anti-COVID – de la principiile generale până la organizarea vaccinării, depozitarea vaccinurilor, păstrarea lanţului de frig, monitorizarea siguranţei şi eficacităţii şi managementul deşeurilor. Aceasta propune linii generale care vor sta la baza strategiei de comunicare a campaniei de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 din România. Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat convins de succesul campaniei de vaccinare împotriva noului coronavirus, susţinând că vaccinurile sunt „eficiente” şi „sigure”. „Este destul de probabil să avem chiar de la începutul anului un vaccin sau două disponibile şi pentru noi, în România. Sigur, vorbim de primele tranşe, care însă vor fi suficiente pentru a vaccina întregul personal medical din România, majoritatea pacienţilor cu boli care au dovedit că sunt periculoase în combinaţia cu SARS-CoV-2 şi cred că asta este o veste foarte bună”, a declarat președintele, pe 30 noiembrie.
Jurnal FM 