Creștinii sărbătoresc astăzi, 6 ianuarie, Botezul Domnului sau Boboteaza!
#Postat de Carmen Vintu on ianuarie 6, 2021
Boboteaza sau Botezul Domnului, sărbătoarea din 6 ianuarie cunoscută şi sub denumirile “Arătarea Domnului” sau “Epifania” marchează sfârşitul sărbătorilor dedicate Naşterii lui Iisus Hristos.

Boboteaza face parte din suita celor 12 sărbători creştine importante şi este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică, de aceea Biserica mai numeşte Boboteaza şi “Arătarea Domnului”, “Dumnezeiasca Arătare” sau “Epifania”, aceasta din urmă denumire provenind din limba greacă şi inseamnand “arătare”, “descoperire”, “revelare”.
TRADIȚII BOBOTEAZĂ. Credincioşii şi preoţii consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfinţită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfinţirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului.
Apa sfinţită la biserică în această zi şi luată de credincioşi nu se strică niciodată. Prin agheasma se înţelege atât apă sfinţită, cât şi slujbă pentru sfinţirea ei. Agheasma mare se săvârşeşte numai de Bobotează, spre deosebire de sfinţirea cea mică a apei, care are loc în biserică în prima zi a fiecărei luni, iar în case, la sfeştanie. Totodată, Agheasma mare se poate bea doar timp de opt zile, între 6 şi 14 ianuarie.
TRADIȚII BOBOTEAZĂ. La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă în care aruncă o cruce. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care va scoate crucea din apă va avea noroc tot anul.
Jurnal FM 