Corneliu I. Penescu, inginer român, membru corespondent al Academiei Române

Corneliu I. Penescu (n. 30 noiembrie 1919, București – d. 19 aprilie 1982, Dijon, Franța) a fost un inginer și profesor român, membru corespondent al Academiei Române din 1963, cunoscut pentru contribuțiile sale esențiale la dezvoltarea învățământului de automatică și pentru inovațiile din domeniul ingineriei energetice.

Prof. C.I. Penescu

Danestin – Operă proprie

• CC BY-SA 3.0
• Fișier:Prof. C.I. Penescu.jpg
• Creată: 24 iunie 2010
• Încărcată: 19 iulie 2012

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Corneliu_I._Penescu#/media/Fi%C8%99ier:Prof._C.I._Penescu.jpg

Corneliu Penescu a urmat studiile liceale la Liceul „Dimitrie Cantemir” din București. Între 1938 și 1942, și-a finalizat pregătirea în inginerie la Politehnica din București, o instituție de prestigiu în domeniul tehnic.

După absolvire, Penescu a lucrat la Întreprinderea de Rețele Electrice București (IREB), avansând până la poziția de inginer șef, în contextul în care tatăl său era directorul IREB. Începând cu 1950, și-a continuat cariera la Institutul de Studii și Proiectări Energetice (ISPE), unde a fost apreciat pentru inteligența sa practică, creativitatea tehnică și vasta cultură inginerească. Una dintre realizările sale notabile a fost brevetul „Releu de distanță de mare selectivitate pentru linii de înaltă tensiune.”

Din 1950, Corneliu Penescu a fost asistent la Catedra de Electrotehnică a profesorului Remus Răduleț, în cadrul Institutului Politehnic din București. Activitatea sa practică, în paralel cu cea didactică, a dus la publicarea unei monografii fundamentale: Automatica și telemecanica sistemelor energetice (Editura Academiei, 1959–1965).

În calitate de prorector al Institutului Politehnic „Gh. Gheorghiu-Dej” (astăzi Universitatea Politehnica din București), Penescu a inițiat în 1962 Secția de Automatică în cadrul Facultății de Energetică. Aceasta a evoluat rapid sub coordonarea sa, devenind Catedra de Automatică în 1963, iar ulterior, în 1967, Facultatea de Automatică, Penescu fiind decan fondator. În 1969, facultatea a fost redenumită Facultatea de Automatică și Calculatoare, reflectând dezvoltarea tehnologică globală și creșterea industriei de informatică din România.

Profesorul Penescu a sprijinit și extinderea învățământului de automatică în alte centre universitare din țară, contribuind personal la înființarea secției de Automatică la Universitatea Politehnica din Timișoara în 1976.

În perioada petrecută în Germania și Franța, Penescu a fost invitat să susțină seminarii la universități de prestigiu, cum ar fi Technische Universität Darmstadt, promovând realizările României în domeniul automaticii. A colaborat cu numeroase instituții internaționale, consolidând legăturile dintre comunitatea academică românească și cea globală.

Corneliu I. Penescu a fost un lider inspirat pentru generațiile de profesori și studenți cu care a lucrat, influențând semnificativ dezvoltarea învățământului tehnic românesc. Printre discipolii săi s-a remarcat profesorul Vlad Ionescu, care a preluat conducerea Catedrei de Automatică I după plecarea lui Penescu din țară în 1980.

Activitatea sa inovatoare, atât în domeniul tehnic, cât și în cel educațional, a lăsat o amprentă durabilă asupra științei și tehnologiei românești, făcându-l o figură emblematică a ingineriei și a învățământului superior din România.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Corneliu_I._Penescu