Jurnal FM 
„Moara cu povești”. „Copii căpitanului Grant” de pe Cheiul Dâmboviței…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on februarie 16, 2024
Motto: „Maria Rosetti este întâia femeie cultă care a fost părtașă activă la strădania poporului român de a-și făuri o viață liberă, în cursul veacului trecut. Și totodată întâia publicistă care și-a pus scrisul, dezinteresat, în slujba intereselor naționale” – Lucian Predescu, publicist român
Stimaţi cititori și dragi amici, la „Moara cu povești” de azi, am de gând să vă introduc pentru câteva rânduri în spațiul și timpul românesc din secolul al XIX-lea, secol definitoriu pentru edificarea și dezvoltarea statului român modern. Practic, la „moara” de astăzi am de gând să ne oprim pentru câteva „măcinări” la „aventurile” în spațiul de trăire românesc ale urmașilor unui anume căpitan britanic Grant, urmași care nu au nicio legătură cu celebrele lecturi ale copilăriei din scrierile lui Jules Verne, adică din romanul „Copii căpitanului Grant”, dar au legătură cu istoria românilor. Vom adăsta-n povestea de azi „măcinând” câte ceva despre viața a doi frați veniți pe meleagurile mioritice tocmai din „perfidul Albion”, aceștia identificându-se, apoi, cu acest spațiu de trăire și devenind mai români decât mulți alții care s-au bătut (și se mai bat…) cu pumnul în piept apropo de mândria (sau nu) de a fi român! În primul rând (pentru că „ladies first”, nu-i așa?), am de gând să vă amintesc azi despre prima dintre cei doi frați, o doamnă deosebită. Este vorba despre o femeie remarcabilă, o personalitate de excepție care, chiar dacă nu a fost româncă, vorbind strict de originea etnică, a fost mai româncă decât foarte mulți „români verzi” cu biografii „înmuiate” în mioritice șabloane numai bune de pictat în culorile atât de vii folosite de nenea Iancu Caragiale! Îmi aduc aminte că acum aproape șase ani, în anul în care aniversam centenarul României Mari, împreună cu un om fain ce activa și activează cu succes în stilistică și modă (calde salutări, domnule Alin Gălățescu!), am pus în practică un proiect de suflet constând în două variante (una obișnuită și una premium) ale unui calendar aniversar denumit de noi „Secolul românesc 1918-2018”, un document în care am încercat ca, în fiecare dintre cele 52 de săptămâni ale anului, să prezentăm câte o personalitate românească interesantă ori un eveniment deosebit și relevant petrecut în arealul românesc de existență de-a lungul acestui secol. În acel context, mi-a părut foarte rău că n-am putut să încadrez unul dintre „subiecții” poveștii de azi în această „panoplie” de personalități de excepție pentru simplul motiv că nu intra în intervalul temporal la care se referea acest proiect. Este vorba despre Maria Rosetti, cea care ar trebui să reprezinte un veritabil model de patriotism, dedicare, implicare și devotament pentru orice locuitor al spațiului românesc de trăire, fie acesta bărbat ori femeie! Și despre Effingham Grant, fratele Mariei…M-am gândit că astăzi ar fi un bun moment să ne plecăm gândul în amintirea acestei femei deosebite, mai ales că implacabilul calendar ne amintește că, la data de 14 februarie1893, a încetat din viaţă, la Bucureşti, această publicistă română pe numele său Maria Rosetti. Desigur, multe lucrări publicate și mulți vectori media au amintit, de-a lungul timpului, date despre viața și biografia acestei femei deosebite și a fratelui său și, firește, nu mi-am propus să vă așez în fața unei biografii exhaustive ale acestei „mirabile” doamne a spațiului de trăire românesc ori a fratelui acesteia, ci doar să trecem în revistă împreună câteva dintre reperele de viață ale acestora, iar dacă veți dori să aprofundați subiectul, vă recomand să citiți măcar o parte din sursele pe care le-am inserat la finalul rândurilor de azi.
În primul rând, cine a fost Maria Rosetti? Britanică de origine, Marie Grant, pe numele ei la naştere, a văzut lumina zilei la 25 februarie 1819, la Guernsey, o insulă din Marea Britanie (aflată prin arealul Canalului Mânecii), fiind fiica căpitanului scoţian Edward Grant şi a franţuzoaicei Marie Lavasseur. Marie și-a petrecut copilăria în Provence, în Franţa, locul de baștină al mamei sale. Cum a ajuns pe plaiurile mioritice?
Sursele ne spun că, în anul 1837, fratele mai mic al Mariei, Effingham Grant pe numele său, diplomat de carieră, a fost numit pe un post de secretar de către consulul general britanic în Țara Românească. Practic, în perioada 1837-1859, fusese numit consul general la București scoțianul Robert Gilmour Colquhoun, consul care a avut un rol determinant în evoluția viitoare a relațiilor româno-britanice. În același an 1837, Effingham Grant, fratele Mariei, fusese angajat la Foreign Office și adus pe postul de secretar la București. Unul dintre documentele oficiale care menționează această numire este și „Memorandumul” din 4 noiembrie 1851, adresat de către consulul general Colquhoun lordului Henry Palmerston, ministru secretar de stat la externele britanice, act în care acesta amintea: „începând cu anul 1837, am angajat pe domnul Effingham Grant, pe atunci în vârstă de numai 16 ani, unic fiu al căpitanului Grant, din armată, să șadă cu mine. De atunci, el a fost atașat biroului meu, a devenit foarte priceput în cunoașterea limbilor franceză, germană, italiană, greacă și română; a fost în mai multe ocazii însărcinat de mine cu treburi oficiale, de o natură foarte delicată, în special în 1848 și 1849, pe care le-a condus spre satisfacția mea și încredințez de aceasta pe Înălțimea Voastră”. Sursele inserate la finalul rândurilor de azi ne spun că membrii familiei Grant ar fi aparținut clanului „Grant of Cannon”, clan scoțian originar din orășelul Grantown on Spey, din provincia Moray din Scoția, fără a exista dovezi concludente scrise pentru aceasta. Effingham Grant, născut în anul 1820, precum și sora sa, Marie (sau Mary), cu un an mai mare, pe care o cheamă la București, erau copiii căpitanului Edward Grant, un armator din insula Guernsey (insulă din Marea Mânecii) și ai franțuzoaicei Marie Lavasseur. La puţin timp după această numire, în anul1938, Marie Grant şi-a urmat fratele, sosind la București, oraș unde unde şi-a început activitatea ca angajată a familiei colonelului Ioan Odobescu (care locuia în mahalaua Curtea Veche și apoi în mahalaua Icoanei), pe post de institutoare pentru copiii familiei, inclusiv pentru Alexandru Odobescu, viitorul scriitor și politician de renume în spațiul românesc. Marie era o femeie plină de farmec şi avea o personalitate aparte, fără să fie o „frumoasă” de felul ei, dar care atrăgea atenţia multor tineri din „lumea bună” a Bucureştilor acelor vremuri. La un moment dat, Marie l-a întâlnit pe Constantin Alexandru Rosetti, ulterior membru fondator al Academiei Române, jurnalist și politician fondator al Partidului Naţional Liberal, membru al familiei boierești Rosetti, prieten apropiat al lui Effingham Grant şi parte a anturajului familiei Odobescu, legătura dintre cei doi devenind, în timp, o veritabilă și pasională poveste de dragoste.
Dragostea celor doi a fost oficializată, așa că, la 31 august 1847, Marie a devenit soţia lui C.A. Rosetti, după o ceremonie religioasă anglicană desfăşurată la casa familiei sale din Plymouth. Ulterior, pentru a împăca „și capra și varza” credințelor, cei doi Rosetti aveau să se căsătorească şi în ritul creștin ortodox, la Viena, în cadrul unei ceremonii la care au participat colaboratorii lui Rosetti, Ștefan și Alexandru Golescu, care au fost și nași ai cuplului de proaspăt căsătoriți. În perioada inițială de locuire în București a proaspătului cuplu, Maria Rosetti s-a confruntat cu diverse dificultăți de integrare în societatea boierească autohtonă, dificultăți pe care a reușit să le depășească datorită calităților sale înnăscute, prin inteligență și cultură. S-a integrat, totuși, destul de rapid și a demonstrat că este o femeie remarcabilă într-un timp scurt de la căsătorie. Astfel, în perioada Revoluției din Țara Românească din anul 1848, la doar un an de la căsătorie, Maria s-a aflat alături de soțul său în lupta pentru drepturile românilor, devenind şi o susținătoare înflăcărată a drepturilor femeilor, un lucru destul de neverosimil în societatea românească de atunci, plină de tare și prejudecăți la adresa femeilor. Din corespondența familiei Brătianu, putem afla despre Maria Rosetti că era o femeie „oacheșă, nu chiar frumoasă, dar cu nurii unei meridionale, expresivă, pasionată, artistă. (…) Scria bine cu însuflețire romantică, scotea frumosul din orice lucru întreprindea și îl împrăștia în jurul ei. Cu puține obiecte rânduia o cameră de-ți era drag, croia o rochie cântând, parcă se juca: credeai că a prăpădit stofa, dar ieșea ceva grațios și îi punea o mică garnitură care o deosebea de toate celelalte.”
Pictorul Constantin Daniel Rosenthal a realizat, printre alte picturi, un portret al Mariei Rosetti, tablou aflat în colecția Muzeului Național de Artă al Românie. Marie Grant, devenită Maria Rosetti, avea să joace un rol important în societatea românească. În primul rând, voi aminti că rolul său de mamă a mers „mână în mână” cu cel de activistă cu acțiuni asumate și bine gândite. Fiind animată de idealuri atât de înalte, de libertatea unui popor care a adoptat-o, decide să îşi boteze prima fiică Liberté (Libertatea) Sophia Rosetti. Maria şi C. A. Rosetti au avut opt copii (adică două fete și șase băieți, din care au supravieţuit doar patru), iar cel dintâi copil, o fetiţă, adică „Libertatea” Sophia pe numele său (alintată Liby) s-a născut chiar pe 18 iunie 1848, tocmai în perioada declanșării revoluției din Țara Românească. Maria a sprijinit activ acțiunile revoluționare, iar aceste acțiuni ale sale de susținere a revoluției de la 1848 au fost elogiate de Jules Michelet în articolul „Principautés danubiennes: Madame Rosetti”, publicat în ziarul „L’Evénement”, la Paris, în anul 1851. În istoria noastră, a rămas consemnat faptul că Maria Rosetti a dovedit un curaj ieşit din comun, nu doar fiindcă a luat parte la întâlnirile care aveau loc în casa familiei, prin care se organizau și se planificau acțiunile Revoluţiei, dar a avut şi un rol activ în salvarea revoluţionarilor care urmau să fie arestaţi, la un moment dat, prin îndrumarea acestora către Dunăre, în condiţiile în care ducea în braţe fetiţa ei de doar câteva luni (moment pomenit și de Jules Michelet). În septembrie 1848, în momentul în care soţul ei C. A. Rosetti a fost arestat de către turci, urmând să fie trimis cu o corabie către Serbia, împreună cu personalităţi de seamă ca Nicolae Bălcescu, Ion Ionescu de la Brad ori Dimitrie Bolintineanu, împreună cu pictorul C. D. Rosenthal, bun prieten cu C. A. Rosetti, Maria Rosetti va urca pe acest vas, fapt pentru care ea se deghizează în ţărancă, şi, având-o pe fetiţa sa „Libertatea” Sophia în braţe, a cerut voie gărzilor care îi supravegheau soţul pe vas să îi permită să îl sărute. Doar că, prin acest gest, Maria i-a strecurat bărbatului ei în gură, prin sărutul său, un bileţel pe care notase exact ora şi locul unde el, împreună cu grupul de revoluţionari, urmau să fie eliberaţi, operaţiune care, în cele din urmă, avea să fie încununată de succes. Eliberarea prizonierilor a reuşit, iar soții Rosetti au trăit ulterior timp de nouă ani în exil, la Paris. Aici, în capitala franceză, Maria Rosetti a colaborat la ziarul „La Presse”. Tot aici, la Paris, în anul 1850, serveşte drept model prietenului lor de familie, pictorul şi revoluţionarul Constantin Daniel Rosenthal, pentru realizarea uneia dintre cele mai renumite lucrări, „România revoluționară”, dar şi pentru pictura „România rupându-şi cătuşele pe Câmpia Libertăţii” realizată în acelaşi an.
Pentru că tot veni vorba despre acesta, la numai un an distanţă, pictorul şi prietenul familiei, C.D. Rosenthal, aflat în exil, decide să încerce să pătrundă în ţară, însă a fost capturat de autorităţile austriece şi dus la Budapesta, unde a fost torturat până la moarte. Avea doar 31 de ani, dar a decis să se sacrifice pe sine decât să-şi trădeze camarazii români. În anul 1853, Maria publică, la Paris, lucrarea „Principautés Danubiennes”, într-o perioadă în care colaborase la ziarul „La Presse” şi a avut parte de prietenia unor importante figuri ale intelectualităţii franceze, care i-au împărtăşit speranţele pentru libertate ale neamului românesc. La Paris, pe 23 ianuarie 1853, s-a născut Vintilă Rosetti, unul dintre copiii săi, viitor jurnalist şi scriitor. În iulie 1857, refugiaţii revoluționari munteni se reîntorc în ţară, unde lupta pentru idealurile revoluționare pașoptiste nu se încheiase, ci intrase într-o altă etapă, cea a Unirii Principatelor şi a cuceririi independenței de stat a României.
În această luptă nobilă, C.A. Rosetti s-a implicat activ, fiind un aprig luptător, având-o alături permanent pe soția sa Maria, cea care s-a implicat în numeroase cauze civice, umanitare, caritabile ori de altă factură socială. Maria Rosetti a militat pentru ajutorarea populației în timpul foametei din 1866 și 1867, pentru pregătirea serbării comemorative de la Putna din 1871, iar în anul 1877, în războiul de Independență, s-a dedicat strângerii de fonduri și înființării spitalului de la Turnu Măgurele. A înfiinţat „Comitetul Femeilor”, cu ajutorul căruia a reuşit să strângă fonduri substanţiale pentru armată şi spitale. S-a remarcat ca scriitoare și publicistă, militând pentru emanciparea femeilor din România. Maria Rosetti a scris numeroase articole, devenind, practic, prima femeie ziarist din ţara noastră. Cele mai multe articole ale sale le-a publicat în ziarul „Românul” şi în „Românul de duminecă”, anexă specială a primului. Temele abordate de ea acopereau o problematică largă, variată, de la romanul foileton cu iz sentimental, scris în stilul acelei vremi, până la articole cu caracter teoretic cu teme de educaţie familială, acordând o atenţie sporită femeilor şi, cu precădere, educaţiei copiilor. Totodată, merită amintit faptul că Maria Rosetti a editat revista „Mama şi copilul”, primul număr al acestei publicații apărând la data de 14 iulie 1856, fiind prima și unica publicaţie din ţara noastră cu o asemenea tematică. De asemenea, mai merită să amintim că, peste ani, Nicolae Iorga, în volumul său „Viaţa femeilor în trecutul românesc”, sublinia laudativ activitatea Mariei Rosetti, datorită faptului că „începuse a edita o foaie pentru tineret’‘. Modul în care scria Maria Rosetti atrăgea prin faptul că textele sale erau redactate într-un stil apropiat de cititorii public-țintă, ţinându-se cont că se adresa atât mamelor cât şi copiilor. Totodată, Maria insera în textele sale mici lecţii inspirate din geografia ţării, dar şi din istoria universală, despre ştiinţele naturii, istorie, invenţii, dar şi o serie de snoave și povestioare moralizatoare. Publicistica sa a cuprins și articole cu tematică socială, care priveau, cu precădere, situaţia precară a copiilor ale căror mame munceau fie pe moşiile boierești ori prin fabrici și ateliere manufacturiere. Apreciind rolul maternității în societate şi crezând în influenţa femeii-mame asupra destinului societăţii, Maria Rosetti făcea apologia bunătății şi dragostei universală, fiind mai puţin interesată de istorioarele scrise sau traduse de ea cu scopul nemijlocit de a educa – „Minciuna”, „Ploaia de aur” – , cât mai ales de însemnările despre Benjamin Franklin, Galileo Galilei, Isaac Newton, Wolfgang Amadeus Mozart etc, interesantele sale „Convorbiri despre univers”, evocările din istoria ţării, alegoriile despre dreptate, libertate, egalitate și multe altele.
Maria Rosetti a realizat şi câteva traduceri: Chateaubriand, „Cataractul Niagara”, 1865, Erckmann-Chatrian, „Melcul unchiului Bernard”, 1865, M-me de Genlis, „Zuma sau Descoperirea Quinquinei”, 1866 şi Alexandre de Saillet, „Micii bolnavi fricoşi”, în 1866.
Aminteam mai înainte de momentul înființării spitalului de la Turnu Măgurele. Anterior, presa vremii consemna faptul că, în august 1877, se înfiinţa „micul spital pentru răniţi, prin strădaniile doamnei Maria Rosetti în asociaţiune cu alte doamne, să fie instalat în oraşul Craiova sub numele de Ospiciul Independenţei”. Dar știm din istorie că luptele la sudul Dunării au crescut în intensitate și, așa cum scria „Românul” la 3 noiembrie 1877, a fost necesară înființarea unui alt spital la Turnu Măgurele. Din nou implicată activ, Maria Rosetti a rugat „pe toţi şi pe toate, câţi şi câte au încredere în mine să nu înceteze de a trimite la redacţiunea acestui ziar („România liberă”) sau de-a dreptul la Măgurele tot ce se va putea: paturi, cămeşi, flanele, saltele, pânză, scamă, cearşafuri, tutun, bani, vin etc.’‘ Referitor la activitatea Mariei în acest domeniu, în darea de seamă a „Societăţii de Cruce Roşie” din România, cu privire la activităţile pe care le-a desfăşurat în perioada anilor 1876-1878, era menționat faptul că: „Doamna Maria C.A. Rosetti a organizat în Turnu Măgurele spitalele nr. 2 şi 3 cu numirea Ospiciul Independenţei, şi nu numai că a fost administratoarea acestor spitale, dar în tot timpul resboiului a îndeplinit cu neobosire şi admirabil devotament sarcina de soră de caritate îngrijind de răniţii şi bolnavii ce i se trimitea”. Tot în presa vremii, se mai spunea că, de multe ori, „mama Rose” se afla în spital la căpătâiul celor suferinzi. Nu trebuie să uităm, în acest context, că, pentru activitatea desfăşurată în timpul războiului de independenţă din 1877-1878, care a avut un larg ecou şi în străinătate, i-a fost atribuită diploma „Societăţii Naţionale a Crucii Roşii” din Belgia fiind declarată „membră de onoare”.
„Copii căpitanului Grant” de pe Cheiul Dâmboviței…
De-a lungul anilor, soțul său, C. A. Rosetti a fost amestecat în toată viaţa publică politică a României: Divanul Ad-Hoc, Unirea Principatelor, detronarea lui Cuza, războiul de independență, proclamarea Regatului…Între 1859-1860, a fost director al Teatrului Naţional, în 1866, a fost ministru al Cultelor sub Carol I, iar în 1881-1882, ministru de Interne, dar și președinte al Camerei Deputaților și primar al Bucureștiului. A militat frecvent și a fost unul dintre pilonii politicii liberale din vremea sa, iar Maria l-a sprijinit în toate acțiunile importante ale acestuia. În viaţa personală, Maria Rosetti şi-a dăruit toată căldura copiilor săi, iar odată cu trecerea anilor, copii îi vor aduce şi bucurii, dar şi tristeţi, așa ca-n viață! Le-a dat acestora o atenție deosebită și o educaţie aleasă, dar nu toţi copii au „performat” așa cum se aşteptau părinţii.
„Copii căpitanului Grant” de pe Cheiul Dâmboviței…
Liby, prima născută, a fost răsfăţată de familia Michelet la Paris. Maria a iubit-o foarte mult şi de aceea a sperat că odată cu trecerea anilor, va rămâne ataşată de părinţi. Aceasta a fost căsătorită de două ori, a doua oară cu generalul Constantin Pilat și a dus o viaţa „modernă”, aflându-se destul de puţin în preajma mamei. Dintre cei opt copii ai familiei Rosetti, au supraviețuit doar patru: Liberty, născută în iunie 1948 și băieții Vintilă, Mircea și Horia. După moartea lui C.A. Rosetti, la data de 8 aprilie 1885, Maria a trăit pe strada Doamnei, acolo unde era și sediul redacţiei „Românul” alături de fiul ei, Vintilă, care preluase conducerea ziarului, şi de soţia acestuia, în casa lui Emanoil Băleanu din pasajul Român, demolat în anul 1958. Maria Rosetti a trecut la cele veșnice la vârsta de 73 de ani, în noaptea de 13/14 februarie 1893. După moartea Mariei Rosetti, fiul său, Vintilă C.A. Rosetti, în cursul aceluiași an, a adunat mai multe istorioare şi mici nuvele de-ale mamei sale care au fost publicate şi în ziarele „Românul” şi „Românul literar”, într-un volum intitulat „Maria C.A. Rosetti. Scrieri din 1864 şi 1865”, cu o introducere reprezentând aprecierile istoricului francez Jules Michelet despre opera acesteia. În volumul respectiv, au fost cuprinse şi alte lucrări literare, printre care şi o poezie scrisă prin martie 1864.
„Copii căpitanului Grant” de pe Cheiul Dâmboviței…
Mai trebuie să ne amintim, totodată că viaţa Mariei Rosetti a fost și o sursă de inspiraţie pentru romanul lui Camil Petrescu „Un om între oameni”, ea fiind identificată cu unul dintre personaje, în cadrul unei poveşti despre ipostaza ideală a fiinţei umane confruntate cu scurgerea timpului, despre imaginea vieţii sociale a Ţării Româneşti din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Merită să ne amintim că, pentru a le cinsti memoria celor doi soți Rosetti străzile care poartă numele lor, C.A. Rosetti și Maria Rosetti, sunt situate în centrul capitalei, una în prelungirea celeilalte. În ceea ce-l privește pe celălalt „copil al căpitanului Grant”, fratele Mariei, Effingham Grant, acesta s-a căsătorit cu Zoe (sau Zoia, după unele menționări), o membră a familiei Racoviță, Maria Rosetti devenind, prin alianță, rudă cu medicul Carol Davila și cu fiul său, dramaturgul Alexandru Davila. Effingham Grant, în calitate de secretar și ulterior locțiitor al consulului general britanic, a participat activ la lupta pentru apărarea vieții și averilor revoluționarilor de la 1848. Ulterior, s-a căsătorit cu Zoe Racoviță, la 28 octombrie 1850, prin două ceremonii, una ortodoxă și una la biserica anglicană, similar surorii sale Maria. În anul 1859, după plecarea consulului general britanic Colquouhn înapoi în Regatul Unit, Effingham Grant s-a retras din diplomație și a rămas în România.
„Copii căpitanului Grant” de pe Cheiul Dâmboviței…
Aici, a fost fondatorul unei familii românești de renume, de origine engleză, una dintre ultimele urmașe ale familiei (pe numele său Maria Cristina, născută în 1948) s-a întors în Anglia și nu există urmași pe linie masculină. Conacul Golescu-Grant sau „Palatul Belvedere” cum a mai fost numit, a aparținut lui Dinicu Golescu, apoi lui Effingham Grant și soției sale Zoe (născută Racoviță), nepoata Goleștilor și sora Anicăi Davila. Familia Grant deținea „Grădina Belvedere”, moșia lui Dinicu Golescu, lăsată moștenire fiicei sale, Ana, căsătorită cu Alexandru Racoviță, care o lasă apoi fiicei sale Zoe Racoviță, devenită soția lui Grant. Plecând de aici, se va dezvolta o întreagă mahala, un întreg cartier cunoscut sub numele Grant (zona cuprinsă până la Gara de Nord, Giulești, spitalul militar, unde se afla și casa familiei). Asta pentru cine nu știe de unde vine numele acelei zone interesante din Capitală! Britanicul n-a stat de pomană „pe banii babachii” în capitala României și a activat în mediul românesc de afaceri. Undeva, pe la anul 1863, Effingham Grant a înființat „Fonderia E. Grant et comp. Belvedere”, prima turnătorie din București.
„Copii căpitanului Grant” de pe Cheiul Dâmboviței…
Ulterior, în anul 1864, Grant pune bazele primului atelier de prelucrare a tutunului din țară, adică „Manufactura de tutun Belvedere”. Totodată, Effingham Grant a parcelat terenul din jurul „Manufacturii…” și l-a vândut muncitorilor săi, din această inițiativă a sa luând ceea ce a devenit ulterior cartierul Regie. Și uite-așa se clarifică de unde vin denumirile zonelor Grant și Regie din București! La un an după această inițiativă cu manufactura sa de tutun, adică în1865, Effingham Grant a început să inițieze o altă afacere nemaivăzută prin arealul mioritic, adică creșterea și comercializarea de orhidee. În timp, această afacere a sa a generat numele de Strada (Șoseaua) Orhideelor, denumire păstrată până azi. Cu multe alte denumiri conexe prin zonă…Între Effingham Grant și Zoe a fost o iubire ca-n povești care s-a sfârșit brusc în 1892, atunci când Zoe moare de boală și după numai două saptămâni moare și Effingham, de tristețe și singurătate. În final, merită să ne amintim câte ceva și despre câțiva dintre copiii lui Effingham Grant. Astfel, fiul său Constantin Grant a fost luptător în războiul de independență și apoi în Legiunea Străină, undeva în Algeria.
„Copii căpitanului Grant” de pe Cheiul Dâmboviței…
Nicolae Grant (1868-1950), un alt fiu al său, a fost pictor academist, iar un alt fiu, inginerul Robert Effingham Grant a participat la construcția Podului Grant, lucrare de construcții civile pe care a denumit-o astfel în onoarea tatălui său. Pentru că veni vorba despre Podul Grant, merită să amintim o foarte scurtă istorie a acestuia. După falimentul fabricii sale „Fonderia de la Belvedere”, Effingham Grant a fost nevoit să vândă statului o parte dintre terenurile moștenite de la boierii Golești. După aceasta, statul a hotărât să construiască pe terenul respectiv, un pod, numindu-l după numele fostului proprietar. Primul pod Grant, inaugurat în 1909, consta din patru tabliere metalice din oțel pudlat, cu deschiderea de 42 metri, cu grinzi cu zăbrele de tip Schwedler, care au fost recuperate de la podul peste râul Putna Seacă, de pe linia Buzău-Mărășești, atunci când acestea au fost înlocuite cu altele din oțel.
„Copii căpitanului Grant” de pe Cheiul Dâmboviței…
Ulterior, atunci când au fost construite cele două linii de acces în depoul București- Călători, podul Grant a fost prelungit cu două deschideri de câte zece metri, din grinzi metalice „prinse” în beton. Mai târziu, prin 1929, „Atelierele Centrale de Poduri”, o întreprindere aparținând Companiei de Căi Ferate din România, specializată în construirea și montajul podurilor de cale ferată, a executat lucrări de consolidare a Podului Grant. Mult mai târziu, pe la sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’80, paralel cu acest pod, a mai fost construit un nou pod. Noul pod Grant, care trece peste un grup de căi ferate de 136 de metri lățime, a fost construit conform noilor standarde anti-seismice stabilite după cutremurul din 1977.
Pentru azi, am terminat de „măcinat” și v-aștept la următoarea întâlnire, cea de săptămâna viitoare. Până atunci, așa cum amintesc de fiecare dată, vă doresc să v-aducă Cel de Sus doar ceea ce nu ați avut bun până acum! Să vă fie bine! Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009
http://www.istoriibritaniceinbucuresti.ro/locuri-si-personalitati_doc_15_effingham-grant-i-maria-rosetti_pg_0.htm
http://www.cunoastelumea.ro/romance-faimoase-xiii-maria-rosetti-prima-femeie-ziarist-din-romania/
https://adevarul.ro/stil-de-viata/cultura/maria-rosetti-revolutionara-care-a-luptat-2251064.html
https://www.youtube.com/watch?v=QUBPnkKUdPU
http://highleague.ro/maria-rosetti-chipul-romaniei-revolutionare/
https://luceafarul.net/maria-rosetti-opera-mariei-rosetti
https://www.romania-actualitati.ro/stiri/cultura/prima-ziarista-din-romania-maria-rosetti-id86175.html
https://www.cunoastelumea.ro/effingham-grant-parintele-podului-grant-din-bucuresti/
https://galeriaportretelor.ro/item/maria-c-rosetti/
https://adevarul.ro/stil-de-viata/cultura/maria-rosetti-revolutionara-care-a-luptat-2251064.html
https://historia.ro/sectiune/timp-liber/maria-rosetti-simbol-al-romaniei-moderne-o-2236713.html
https://abecedar-ul.blogspot.com/2011/12/istoria-podului-grant.html#
https://bucurestiivechisinoi.ro/2020/02/acum-aproape-110-ani-sub-vechiul-pod-grant/
https://historia.ro/sectiune/portret/cine-a-fost-mary-grant-englezoaica-devenita-639148.html
http://highleague.ro/sub-podul-grant-se-vorbea-limba-engleza/
