Current track

Title

Artist


Construcții ilegale pe lacul Izvorul Muntelui

#Postat de on mai 3, 2024

Cu ocazia minivacanței prilejuite de Sărbătorile Pascale, la nivelul Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași, pe luciul de apă al lacului Izvorul Muntelui Bicaz, au fost desfășurate acțiuni pentru prevenirea pescuitului ilegal. Polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.600 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 23/2008, OG 99/2000, HG 237/2001 și HG 984/2005. ”Cu ocazia activităților desfășurate, atât pe luciul de apă cu ambarcațiunea din dotare, cât și in zonele limitrofe lacului de acumulare, au fost legitimate un număr de 37 de persoane, au fost verificate un număr de 3 societăți comerciale și 4 ambarcațiuni de agrement. Totodată, au fost identificate un număr de 3 construcții plutitoare, fără avizul legal din partea Apelor Romane, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de executarea, modificarea sau extinderea lucrărilor, construcțiilor sau instalațiilor pe apă sau care au legătura cu apele fără avizul legal, fiind întocmite 3 dosare penale în acest sens”, a precizat Ramona Ciofu, purtător de cuvânt I.P.J. Neamț.

În aceste activități au fost angrenați polițiști de transporturi din cadrul Biroului de Investigare a Fraudelor, Biroul Județean de Poliție Transporturi Botoșani și Biroul Județean de Poliție Transporturi Neamț.

Totodată, în dimineața zilei de 1 mai, în zona portului vechi a fost depistat un bărbat în vârstă de 59 ani, din localitatea Tarcău , în timp ce transporta cu auto personal într-un recipient improvizat, cantitatea de 41 kg pește, din specia păstrăv, fără a deține documente legale de transport, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de articolul 64, litera h din OUG 23 din 2008 privind pescuitul și acvacultura, cantitatea de pește în valoare de 1.500 lei fiind indisponibilizată și predată unei societăți comerciale de profil.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *