Constituția României din 1923

Constituția României din 1923 a stabilit cadrul constituțional actualizat al Regatului României, reflectând schimbările sociale și economice care au urmat Marii Uniri, dezvoltării economice și reformei agrare. În esență, Constituția din 1923 a fost o versiune mai democratică a celei din 1866, păstrând multe dintre reglementările acesteia, dar extinzând drepturile și libertățile cetățenilor. Unul dintre cele mai semnificative schimbări a fost renunțarea la sistemul electoral cenzitar, fiind introdus votul universal.

La 28 martie 1923 este promulgată prin decret regal Constituția României Mari, votată de Parlamentul României la 26 martie 1923, una dintre cele mai avansate și democratice constituții din Europa acelui timp.

În perioada de jumătate de secol care a trecut de la adoptarea Constituției din 1866, România a trecut prin multe transformări. După Primul Război Mondial, țara a aderat la trei provincii (Basarabia, Bucovina și Transilvania), care aveau o populație și o suprafață mai mare decât Vechiul Regat. Era necesar ca noii cetățeni să participe la crearea unei noi Constituții, care să garanteze drepturile și libertățile minorităților etnice și religioase. În plus, se dorea protejarea legilor reformei agrare din 1920-21, după exproprierea marilor latifundiari din 1918.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constituția_României_din_1923#/media/Fișier:Page_1_of_1923_Romanian_Constitution.jpg

Proiectul de Constituție a fost supus dezbaterii parlamentare după formarea guvernului Ion I.C. Brătianu la 19 ianuarie 1922. A fost adoptat de Adunarea Deputaților pe 26 martie 1923 și de Senat pe 27 martie 1923, fiind sancționat și promulgat de regele Ferdinand I pe 28 martie 1923, iar la 29 martie 1923 a intrat în vigoare, odată cu publicarea în Monitorul Oficial. Constituția a jucat un rol important în consolidarea Marii Uniri și a reflectat schimbările economice și sociale ale României, însă a fost abrogată în 1938.

După evenimentele din 23 august 1944, regele Mihai a reintrodus în vigoare Constituția din 1923, dar cu multe restricții și încălcări, cauzate de ocupația militară sovietică și de influența crescândă a comuniștilor. Constituția din 1923 a rămas în vigoare până la lovitura de stat din 30 decembrie 1947, când comuniștii au proclamat Republica Populară Română, printr-o ședință măsluită a Adunării Deputaților. După acest moment, a urmat o perioadă de vid constituțional, până la adoptarea primei Constituții a Republicii Populare Române la 13 aprilie 1948.

Dezvoltarea industrială a ridicat noi probleme și a creat noi categorii sociale, în special în organizarea minelor și industriei și în prevenirea monopolurilor. Legile reformei agrare din 1920-21 au fost incluse în Constituție pentru a beneficia de o protecție sporită. De asemenea, proprietatea a fost garantată, dar nu a fost considerată „sacrosanctă”, exproprierea fiind permisă în „interesele generale directe ale statului”.

Marea Unire a adus schimbări sociale semnificative, iar Constituția a stabilit limba română ca limbă oficială și a acordat întâietate bisericii greco-catolice față de celelalte culte, cu excepția Bisericii Ortodoxe. Votul universal și egal pentru bărbați a fost introdus în 1919, iar Constituția recunoștea și posibilitatea acordării „drepturilor politice” femeilor. În paralel, cu creșterea importanței presei, drepturile și responsabilitățile acesteia au fost dezvoltate într-un mod mai detaliat.

Deși atribuțiile celor trei puteri (legislativă, executivă și judecătorească) nu au suferit modificări substanțiale față de Constituția din 1866, au existat câteva schimbări. Puterea legislativă a fost exercitată colectiv de Adunarea Deputaților, Senat și Regele României. Puterea executivă a rămas în mâinile regelui, care o exercita prin guvernul format de partidul sau alianța care câștiga alegerile. Puterea judecătorească rămânea atribuită Înaltei Curți de Casație și Justiție și instanțelor inferioare. Un număr de senatori erau aleși prin vot direct, iar alții erau aleși de grupuri restrânse, cum ar fi consiliile locale, camerele de comerț și universitățile. De asemenea, Constituția stipula creșterea duratei sesiunii parlamentare de la trei la cinci luni pe an și reglementa în detaliu răspunderea ministerială și verificarea constituționalității legilor. În plus, au fost înființate un Consiliu Legislativ, subsecretariate de stat și Consiliul Superior al Apărării Țării (CSAT).

Independența justiției a fost întărită, dar se preciza că justiția nu avea dreptul de a judeca actele de guvernământ și că interpretarea legilor era rezervată puterii legiuitoare.

Sursa: https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=1517

și https://leviathan.ro/constitutia-romaniei-mari-28-martie-1923/