Constantin Mavrocordat, domn al Țării Românești și al Moldovei

Constantin Mavrocordat (greacă: Κωνσταντίνος Μαυροκορδάτος, română: Constantin Mavrocordat; 27 februarie 1711 – 23 noiembrie 1769) a fost un nobil fanariot grec care a domnit în Țara Românească și în Moldova în mai multe rânduri între 1730 și 1769. Ca domnitor, a introdus reforme importante în legislația celor două Principate Dunărene, vizând o fiscalitate mai echilibrată, măsuri de umanizare a tratamentului robilor și o serie de inițiative ce au dus la emanciparea treptată a clăcașilor.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Mavrocordat#/media/Fișier:Constantin_Mavrocordat.jpg
Născut la Constantinopol, ca membru al familiei fanariote Mavrocordat, Constantin i-a succedat tatălui său, Nicolae Mavrocordat, devenind domn al Țării Românești în 1730, cu sprijinul boierilor. A fost înlăturat în același an, dar a revenit la tron de mai multe ori: 1731–1733, 1735–1741, 1744–1748, 1756–1758 și 1761–1763. Prin Tratatul de la Belgrad din 1739, după războiul austro-turc (1737–1739), a reușit să readucă Oltenia sub administrația Țării Românești.

A domnit în Moldova tot în mai multe rânduri: 1733–1735, 1741–1743, 1748–1749 și în 1769. Rivalitatea sa cu Grigore II Ghica este bine cunoscută, cronicarul Ion Neculce remarcând conflictele deschise dintre cei doi domnitori.

Domniile lui Mavrocordat au fost marcate de încercări consistente de reformă fiscală și administrativă, unele inspirate de modelul habsburgic din Oltenia. Printre măsurile cele mai importante se numără:

• desființarea unor dări indirecte, precum văcăritul, înlocuite cu un impozit unic de 10 taleri, plătibil în patru rate anuale;
• libertatea de strămutare a clăcașilor între moșii, contra unei taxe de 10 taleri – ceea ce a echivalat cu desființarea șerbiei (1746 în Țara Românească, 1749 în Moldova);
• impunerea clăcii de 12 zile și acordarea boierilor a unor scutelnici (iobagi scutiți de dările către stat);
• interdicția ca stăpânii de robi să despartă familiile de romi căsătoriți;
• dezvoltarea unei administrații mai centralizate, cu funcționari salarizați (ispravnici numiți direct de domn);
• unificarea tezaurului domnesc cu cel administrativ și restricționarea accesului la titluri boierești doar pentru familiile care ocupau efectiv funcții.

În 1761, ca efect al reformelor, Banul Olteniei și-a mutat sediul de la Craiova la București, iar regiunea a fost administrată ulterior de un caimacam.

În timpul celui de-al cincilea război ruso-turc, Mavrocordat a fost rănit și capturat de trupele ruse lângă Galați, la 5 noiembrie 1769. A fost dus la Iași, unde a murit în captivitate. Deși boierii au încercat ulterior să anuleze reformele sale, acestea au fost în mare parte menținute de domnii care i-au succedat.