Constantin Christescu, General al Armatei Române

Constantin Christescu (n. 2 decembrie 1866, Pădurești, Argeș – d. 9 mai 1923) a fost unul dintre cei mai importanți generali ai armatei române din timpul Primului Război Mondial, îndeplinind funcția de Șef al Marelui Stat Major și având un rol esențial în organizarea și coordonarea operațiunilor militare.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Christescu#/media/Fișier:ConstantinCristescu.jpg

După absolvirea gimnaziului din Pitești și a Școlii Fiilor de Militari din Craiova, unde a fost șef de promoție în 1885, Constantin Christescu a urmat Școala de ofițeri din București (absolvită în 1887, tot ca șef de promoție), apoi studii militare superioare în Franța: Politehnica din Paris (1890), Școala de Aplicație de Artilerie și Geniu de la Fontainebleau (1892) și Școala Superioară de Război din Paris (1894).

A urcat treptat în ierarhia militară:

• Sublocotenent (1887)
• Locotenent (1890)
• Căpitan (1894)
• Maior (1902)
• Locotenent-colonel (1907)
• Colonel (1910)
• General de brigadă (1914)
• General de divizie (1917)
• General de corp de armată (1918).

Christescu a fost profesor și comandant la Școala Superioară de Război, subșef și apoi șef al Marelui Stat Major, comandant de armată în timpul războiului, și autor al principalelor planuri de campanie din 1916 și 1917. A pregătit armata pentru bătălia de la Mărășești și a coordonat reintrarea României în război împotriva Puterilor Centrale.

După încheierea conflictului, a organizat sistemul militar al României Mari și a coordonat elaborarea Legii organizării armatei din 1923.

A fost decorat cu: Steaua României (1904), Coroana României (1909), Medalia Bene Merenti clasa I (1910), Ordinul „Franz Joseph” și Ordinul „Sfântul Sava”.
A publicat lucrări esențiale de strategie și tactică militară, precum Tactica generală, Strategie și tactică și Elemente de tactică generală.

Deși contribuțiile sale au fost esențiale în victoria românească din 1917, a fost marginalizat ulterior din cauza unor conflicte cu contemporanii, nefiind îngropat la Mausoleul de la Mărășești. A fost însă onorat de colegi și oficiali în discursuri elogioase care i-au recunoscut rolul de fondator al gândirii strategice moderne în armata română.

Bazat pe articole și lucrări din reviste de specialitate, dicționare militare și contribuțiile unor istorici ai armatei române.