Nicolae Beloiu, compozitor român

Nicolae Beloiu (n. 9 mai 1927, Ocnița, Dâmbovița – d. 10 martie 2003, București) a fost un compozitor român remarcabil, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, apreciat pentru activitatea sa componistică, pedagogică și muzicologică.

Sursa foto: AI

A urmat Conservatorul din București între 1948 și 1953, studiind cu profesori de prestigiu precum George Breazul, Marțian Negrea, Theodor Rogalski, Zeno Vancea, Harry Brauner și Emilia Comișel. În paralel, a urmat cursuri la Facultatea de Matematică (1948–1950) și a frecventat Facultatea de Arhitectură.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=968016318788213&id=100067395624597&ref=embed_post

A lucrat ca șef al Serviciului de Creație muzicală la Radioteleviziunea Română și ca lector la catedra de Orchestrație a Conservatorului din București. A susținut conferințe, concerte-lecții și emisiuni radio-televizate, fiind cunoscut pentru ciclul „Tribuna internațională a compozitorilor” (1966–1968). De asemenea, a publicat articole de specialitate în revista Muzica.

Premii și distincții

• Marele Premiu la Concours International Reine Elisabeth de Belgique (1969)
• Premiul Uniunii Compozitorilor (1971, 1972, 1978, 1979, 1985)
• Premiul Academiei Române (1980).

A compus în diverse genuri:

• Muzică de teatru: Volpone de Ben Jonson
• Muzică vocal-simfonică: Trei cântece de dragoste, Floare albă
• Muzică simfonică: Concert pentru 18 instrumente de coarde, Simfonia I și Simfonia a II-a, Clopotele Alba-Iuliei
• Muzică de cameră: Divertisment pentru două viole, Concert de cameră pentru două viori și violă, Sonata pentru vioară solo.

A realizat, de asemenea, orchestrații și a contribuit cu studii în domeniul muzicologiei.