Consecințele actului de la 23 august 1944

10 minute de istorie cu Daniel Dojan
25 august

Sursa: MAPN

În absenţa lui Maniu, s-a hotărât că noul prim-ministru să fie generalul Sănătescu, o persoană care se bucura de respectul armatei. Dovada că armata a considerat că loialitatea față de comandantul ei suprem, regele, este mai presus de cea datorată mareşalului Antonescu a fost faptul că nici un ofiţer superior nu a încălcat ordinele lui Sănătescu şi nici unul nu a trecut de partea mareşalului.

Deoarece Maniu şi Pătrăşcanu nu reuşiseră să se pună de acord în privinţa unei liste de miniştri şi nici unul dintre ei nu se afla la Palat, noul guvern a trebuit să fie alcătuit pe loc, din sfetnicii regelui. Niculescu-Buzești, consilier în Ministrul de Externe, a fost ridicat la rangul de ministru de Externe, iar generalul Aldea a devenit ministru de Interne, Pătrăşcanu – ministru de Justiţie ad interim.

La circa o oră după ce înregistrarea proclamaţiei regelui către ţară, în care erau anunţate lovitura de stat şi încetarea ostilităţilor cu Aliaţii, a fost difuzată la radio (la ora 22:12), mareşalul Antonescu, închis încă în camera blindată a palatului, şi-a scris testamentul. În jurul orei 10.00 noaptea, Bodnăraş şi un grup de muncitori înarmaţi i-au preluat pe cei doi Antoneşti şi i-au dus într-o ascunzătoare din Bucureşti, în cartierul Vatra Luminoasă.

Consecinţe:

Lovitura de stat reuşise. Consecinţele ei au fost însă nefaste. Dar urmările ei au decurs din evoluţia unor evenimente pe care actorii loviturii de stat nu le-au mai controlat, ei fiind convinşi de necesitatea schimbării cu orice preţ şi cu orice risc, credincioşi însă ideii, în frunte cu regele, că actul lor curajos se va adăuga ca argument puternic la generozitatea proverbială a Aliaţilor occidentali faţă de România

La 31 august, la două zile după ce trupele sovietice au intrat în Bucureşti, grupul de arestaţi a fost predat de către Bodnaraş generalului-locotenent Tevcenkov şi generalului-maior Nikolai Burenin, comandantul trupelor sovietice din Bucureşti, din ordinul generalului (mai târziu mareşal) Rodion Malinovski, comandantul forţelor sovietice din România.

Regele Mihai se afla încă ascuns, după ce părăsise capitala, în dimineaţa zile de 24 august, pentru a nu cădea în mâinile nemţilor. Cu sau fără prezenţa regelui, odată ce Antoneştii le fuseseră predaţi, autorităţile sovietice se aflau în postura de a-şi impune voinţa nestingherite. România era o ţară ocupată şi este greu de imaginat ce ar fi putut face regele ca să-şi impiedice noii aliaţi să-l preia pe cel care dirijase ostilităţile împotriva lor, pe parcursul ultimilor trei ani. Cei care susţin că regele ar fi trebuit să procedeze astfel ignoră realităţile de la acea vreme.

Lovitura de stat de la 23 august a schimbat statutul Partidului Comunist în România. La începutul lui 1944, după 23 de ani de existenţă, partidul era un minuscul grup politic cu mai multe fracţiuni, cu rezonanţă slabă sau nulă în România. Până la sfârşitul lui 1944, puterea sovietică de ocupaţie propulsase partidul în avanscena evenimentelor, pregătindu-se pentru îndeplinirea rolului ce-i fusese atribuit de Stalin pentru viitorul României, ultimul impediment fiind înlăturat la sfârşitul anului 1947, odată cu semnarea actului de abdicare a regelui Mihai.

”Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. Vom avea o șansă în viitor doar dacă ne vom asuma propria noastră răspundere. Nu va veni nimeni de altundeva să ne ofere binele.” Regele Mihai I.
Sursa: Avram Andrei, Un punct de cotitură 23 august 1944, Revista Historia