Președintele Academiei Române, conferință despre „Sadoveanu și Ștefan cel Mare”

Președintele Academiei Române a susținut o conferință despre „Sadoveanu și Ștefan cel Mare”. Evenimentul nu ar fi fost posibil fără sprijinul Asociației Vasile Balș și al domnului Stelian Nistor, cărora le mulțumim.

În deschiderea conferinței, Asociația Cultul Eroilor i-a înmânat președintelui Academiei Române Medalia de Onoare, în semn de apreciere pentru promovarea istoriei naționale fără părtinire, dar cu fermitate. Conferința, desfășurată la Cetatea de Scaun a Sucevei, s-a concentrat pe personalitățile lui Sadoveanu și Ștefan cel Mare, pe care academicianul Ioan Aurel Pop le-a numit „incorecte politic”.

În fața unui public numeros, președintele Academiei a împărtășit cunoștințe mai puțin cunoscute despre acești doi mari români, punând accent pe relevanța lor în trecut și pe impactul lor asupra viitorului.

Acad. Ioan Aurel Pop a subliniat importanța cunoașterii istoriei și a tradițiilor, afirmând că trecutul reprezintă o sursă sigură de învățare și inspirație. În încheierea discursului său, a adus în discuție rolul culturii și patriotismului în viața publică, adăugând o pildă despre politica responsabilă, pentru a sublinia necesitatea unor lideri care, înainte de toate, să fie bine pregătiți și să câștige încrederea oamenilor prin fapte concrete.

„Președintele Academiei Române, conferință despre ”Sadoveanu și Ștefan cel Mare” – acest eveniment nu ar fi fost posibil fără sprijinul Asociației Vasile Balș și fără sprijinul personal al domnului Stelian Nistor, căruia îi mulțumim foarte mult.

În debutul conferinței, Asociația Cultul Eroilor i-a înmânat președintelui Academiei Române Medalia de Onoare a Asociației.

„Asociația Națională Cultul Eroilor Filiala Suceava, apreciind modul în care promovați sentimentele naționale, apreciind modul în care dezveliți și arătați adevărata istorie a românilor. Fără ură, fără părtinire, în schimb cu fermitate, dorește să vă ofere Medalia de Onoare a Asociației. Pe care vă rugăm să o primiți”.

Conferința pe care președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a susținut-o la Cetatea de Scaun a Sucevei a avut ca temă Sadoveanu și Ștefan cel Mare, două personalități pe care le-a numit incorecte politic.

Acad. Ioan Aurel Pop: -„Fiind în cetatea Sucevei, v-ați gândi cu toții că nu se poate să nu vorbesc despre Ștefan cel Mare, care avea un cult în Transilvania. Lumea nu prea știe azi că nu mai sunt oameni curioși. Ștefan cel Mare, prin averile pe care le avea în Transilvania, era între primii cinci magnați ai Ungariei. N-avea numai Ciceu și Cetatea de Baltă. Sigur, spre sfârșitul domniei cum știm noi, mai achiziționase și alte sate și se purta în Transilvania ca un guvernator. De altfel, a și fost numit de către regele romanilor viitorul împărat romano-german, guvernator al Transilvaniei. Gândiți-vă ce vremuri erau atunci. Vremuri extraordinare când Moldova, Moldova toată, cu peste 100 de mii de kilometri pătrați, după măsurătorile noastre de astăzi, avea suprafața Belgiei, Olandei și Danemarcei la un loc, cu câțiva kilometri pătrați mai puțin. Repet, suprafața Belgiei, Olandei și Danemarcei la un loc. Asta era țara Moldovei care se întindea de la Carpații Orientali, cum zicem noi astăzi până la Nistru și de la Ceremuș până la Chilia, Cetatea Albă. Gurile Dunării. Limanul Nistrului. Sadoveanu a proiectat o imagine pe alocuri idealizată asupra Evului Mediu românesc, dar în acest ideal imaginat de el se scaldă realul. Tablourile sale despre trecut sunt verosimile, pline de farmec și de culoare, pentru că niciun detaliu nu este uitat. Puțini mai înțeleg astăzi în felul în care o făcea Johann Gottfried Herder. Puțini mai înțeleg, zic, spiritul poporului, folks Geist, încadrat într-o idee de filosofia istoriei. Cei mai mulți critici ai lumilor, inclusiv criticii lui Ștefan cel Mare, plictisiți de realități și de elogiul realităților, amestecă cu voie sau fără voie planurile, încât creația culturală se lovește din când în când de negări drastice. Cu toate acestea, personalitățile istorice nu-și pot modifica destinul. Ele rămân ceea ce au fost. Statutul lor real există și nu trebuie decât dezvelit. Cu răbdare, dar mai ales cu multă știință și cu conștiința că fără conștiință degeaba avem știință. Obligația istoricilor de meserie e să elimine aspectele legendare, exagerările, confuziile și să arate un Ștefan cel Mare ca personaj istoric, atât cât este omenește posibil, că omul nu are acces la adevărul absolut. Adevărul absolut aparține lui Dumnezeu. Noi, oamenii, trebuie să ne mulțumim cu adevăruri parțiale, dar care sunt la fel de importante ca adevăruri pentru noi, adevăruri omenești. Mă întreabă unii da de ce mai căutăm adevărul dacă n-ajungem la el? Păi ăsta-i farmecul vieții. Trebuie să-l căutăm tot timpul și s-ajungem la cât mai aproape de el. Altminteri n-am fi oameni”.

În prezența a numeroase personalități locale și a unor participanți din țară, academicianul a vorbit despre lucruri știute sau mai puțin știute din viața celor doi, unele raportate la prezent și cu ecou către viitor.

Acad. Ioan Aurel Pop: -„Noi împărțim timpul în trei, nu? Trecut, prezent și viitor. Dar câteodată uităm că din toate trei numai trecutul e sigur. Pe el nu-l poate schimba nimeni. El rămâne cum a fost. A, noi îl schimbăm așa când vorbim despre el, fie că nu știm totul, fie că vrem să-l schimbăm, căci suntem oameni. Prezentul ne scapă printre degete pentru că durează o clipă și el nu-i terminat. Se mișcă. Iar viitorul e incert. Numai bunul Dumnezeu îl știe. Noi, oamenii, putem să ne spunem părerea. Dar nu există om pe lumea asta care să știe bine sigur ce va fi mâine, poimâine, peste un secol. Deci trecutul rămâne sigur, dar trecutul e experiență de viață, pentru noi, oamenii l-au făcut. Și atunci, din trecut, e bine, din când în când din trecut să ne inspirăm”.

La finalul discursului, într-o sesiune de întrebări și răspunsuri, profesorul Ioan Aurel Pop a vorbit despre cultură, patriotism și a încheiat cu o pildă despre politică.

Acad. Ioan Aurel Pop: -„Aș vrea să-i fac să înțeleagă pe cei care chivernisească această țară că totuși, fără Creangă și Sadoveanu, fără Minulescu, fără Topârceanu, fără un pic de istorie, fără un pic de etimologie, fără un pic de gramatică și mai ales fără limba asta frumoasă, nu se poate trăi. Ori noi, în învățământ, acum ne batem joc și de limbă, și de istorie, și de tradiții. Cineva mi-a zis că geografia nu mai trebuie învățată, că tot ce se învață la geografie e pe Google. Și atunci mergem în Carpații Orientali, ne suim, să zicem, în Călimani, în Pietrosu și acolo constatăm că n-avem semnal. Ce facem cu Google acolo? Dacă nu cultivăm aici, în cel mai performant computer, deocamdată să cultivăm, să avem cunoștințe. Toate se rânduiesc frumos, după o regulă pe care o știm demult, de la Cicero și de la Cezar, în mintea noastră. Brătianu, când era tânăr, i-a spus tatălui lui, bătrânul, Viziru, Ion. Ion I.C., Ion I.C. Brătianu i-a spus că vrea să facă politică, tânărul făcuse o călătorie în Transilvania, în secret, pe la Florica, pe Valea Oltului, a ajuns la Sibiu și taică-su l-a întrebat: « Ce ai făcut acolo, unde te-ai dus? Ne-ai îngrijorat». Nu erau telefoane să anunțe. Zice: « Măi băiete, vrei să faci politică? Dar n-a venit vremea». «Păi cum, că noi suntem o familie cunoscută? Tu ai fost prim-ministru»? «Da, da, zice da înainte. Du-te și fă școală». «Ce fel de școală? Să fac Facultatea de Drept». «Du-te și fă Școala de Drumuri și Șosele, de Poduri, Poduri și Șosele la București și pe urmă te trimit la Paris, să faci și acolo un pic de carte. Și mai vedem. Când te întorci, te dau în grija lui Anghel Saligny, cu care, de fapt, Brătianu, bătrânu nu se înțelegea. Și când o să-mi spună el că ești pregătit și când o să-mi arăți un siloz, un drum, o construcție făcută de tine, atunci o să spun și eu că ești gata să faci politică». «Păi de ce, tată»? «Pentru că în viața asta, înainte de a face politică, întâi trebuie să faci ceva trainic și să-i determini pe oameni să aibă încredere în tine, să te cunoască». Și așa s-a întâmplat. Și de aia a ajuns și fiul, după aceea, prim ministru al României, într-o perioadă grea, și a dus pe picioare soarta acestei țări și l-a înfruntat pe marele istoric Nicolae Iorga, poate cel mai mare istoric pe care l-am avut aici, de la dumneavoastră, din vecinătate, de la Botoșani, care era, vocifera și contrazicea pe toți, că Iorga a fost, știți, o ființă vulcanică și știți că l-a întrebat pe Brătianu: «Ce să învăț eu de la dumneata, un inginer»? Și Brătianu i-am spus «măsura, domnule profesor, măsura».