Conducea un ansamblu rutier, fără să deţină permis de conducere valabil pentru aceasta
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 20, 2022
În data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 08.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși ţară, un bărbat cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 34 de ani, conducând un ansamblu rutier format dintr-un autovehicul și o remorcă.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesară pentru a putea conduce ansamblul rutier în cauză.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.