Condica de prezență a profesorilor are un model nou
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 14, 2020
Condica de prezență a profesorilor are un model nou.
MODEL Condica de prezență valabilă de la 1 noiembrie 2020 pentru orele din școală nu mai cuprinde rubrica „subiectul lecției”. Profesorii completează doar semnătura / Apare o hârtie nouă: „Fișa de prezență” pentru orele online se completează lunar
Profesorii completează doar semnătura, în document menționându-se faptul că unitatea de învățământ completează electronic condica cu câmpurile 1, 2, 3 și 4 – adică “ora”, “clasa” “disciplina”, “numele și prenumele” cadrului didactic.
Modelul de condică de prezență intră în vigoare și devine obligatoriu în toate școlile și instituțiile de învățământ de la data de 1 noiembrie 2020. Ce prevede Nota MEC nr. 847/09.10.2020:
“Condica de prezență, destinată consemnării prezenței cadrelor didactice care desfășoară activitatea didactică cu prezență fizică în unitatea de învățământ, model care va fi utilizat în cadrul unităților de învățământ preuniversitar începând cu data de 1 noiembrie 2020″.


În ceea ce privește fișa de prezență, documentul trebuie completat de fiecare profesor și este unul nou în peisajul școlar, fiind o “hârtie” în plus pe care cadrele didactice trebuie să o completeze. Fișa este pentru situațiile în care profesorul rămâne acasă pentru a desfășura orele online, dacă merge la școală el semnează Condica, chiar dacă face orele online.
Ce prevede documentul ministerial: Fișa de prezență, care va fi utilizată pentru consemnarea prezenței în situația în care activitățile didactice se desfășoară online în alt spațiu decât cel al unității de învățământ.

Școala are de făcut o nouă procedură, mai arată Nota ministerială: “Conducerea unității de învățământ elaborează procedura operațională care reglementează modalitatea de colectare, validare, păstrare și arhivarea condicii de prezență/fișelor de prezență.” Pentru niciunul dintre documente, ministerul nu recomandă sau menționează ca acestea să fie documente completate online.
Jurnal FM 