Current track

Title

Artist


Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean: „România ar putea primi un avans de 13% din totalul fondurilor PNRR înainte de luna iunie, dacă lucrurile merg bine”

#Postat de on aprilie 10, 2021


Oficial, negocierile cu Comisia Europeană demarează la data de 1 mai 2021, însă discuțiile cu reprezentanții Comisiei Europene au avut loc informal, pe componente, pe parcursul perioadei de elaborare a PNRR.


România are șansa istorică de a se reforma și de a se moderniza cu ajutorul celor aproximativ 80 miliarde de euro de la Uniunea Europeană, bani proveniți din bugetului multianual 2021-2027 și din Fondul de redresare Next Generation EU, care se consolidează în jurul unui instrument de finanțare pentru investiții și reforme post-pandemie, Mecanismul de Redresare și Reziliență.
Planul Național de Redresare și Reziliență pregătit de România pentru a fi negociat cu Comisia Europeană a fost prezentat la 19 martie. Reformele și investițiile sunt grupate pe 30 de componente care acoperă toți cei 6 piloni ai Mecanismului de Redresare și Reziliență așa cum a fost el adoptat de instituțiile europene.
,,Dacă e să mă refer la domeniul transporturilor, Planul Naţional al României, în forma pe care am văzut-o până acum, există o alocare importantă pentru transporturi. Să vedem cât va fi în final, dar în orice caz un minim de două miliarde de euro ar fi o şansă importantă pentru infrastructura din România. Sigur, nu acoperă toate nevoile. După depunerea Planului care, teoretic, are termen limită sfârşitul acestei luni, intră experţii Comisiei care trebuie să facă analiză de cost pe fiecare proiect. Dacă lucrurile merg bine, se poate primi un avans de 13% din totalul fondurilor înainte de luna iunie. Negocierile nu sunt încă finalizate, deci vom vedea în curând care vor fi datele exacte pentru acordarea primelor fonduri”, a declarat comisarul european pentru Transporturi în cadrul unei dezbateri de specialitate, informează Agerpres.

Sursa: caleaeuropeana.ro


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *