COD PORTOCALIU în Neamţ! Au fost anunţate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină
#Postat de Manuela Ursache on august 24, 2020
În această dimineaţă, meteorologii au emis un nou COD PORTOCALIU de vreme severă în judeţul Neamţ. Avertizarea este valabilă până diseară, la ora 23:00.
Interval de valabilitate: 24 august, ora 12:00 – 24 august, ora 23:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate
,,În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, nordul Olteniei, Carpații Meridionali și Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 30…40 l/mp și, pe arii restrânse, 50…70 l/mp„, potrivit ANM.
