Jurnal FM 
Clody Bertola, actriță română de teatru și film
#Postat de Carmen Vintu on august 12, 2025
Clody Bertola (12 august 1913 – 28 decembrie 2007) a fost o actriță română de teatru și film, una dintre cele mai distinse figuri ale scenei românești din secolul XX.
Provenită dintr-o familie nobilă italiană, Clody Bertola a absolvit în 1936 Conservatorul de Artă Dramatică din București, la clasa maestrului Ion Manolescu, debutând cu rolul din Sfânta Ioana.
În 1947, împreună cu Liviu Ciulei, a fondat prima trupă a Teatrului Odeon. A strălucit pe scenele Teatrului „L.S. Bulandra”, Teatrului de Comedie, Teatrului Național și Teatrului Mic din București, interpretând texte de Cehov, Tolstoi, Shaw, Tennessee Williams, Brecht, Dürrenmatt, O’Neill și alți autori importanți.
Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Clody_Bertola#/media/File:Clody_Bertola.04.jpg
A fost remarcată în spectacolele-regal ale celor doi soți ai săi: Cum vă place (regia Liviu Ciulei) și Livada cu vișini (regia Lucian Pintilie) – montări considerate repere ale teatrului românesc. A fost protagonista unor producții definitorii pentru scena autohtonă, precum Cei din urmă, Azilul de noapte, Pescărușul, Omul care aduce ploaia, Un tramvai numit dorință, Opera de trei parale, Play Strindberg, Elisabeta I și Lungul drum al zilei către noapte.
Deși activitatea sa cinematografică a fost limitată, a jucat în producții precum Ciulinii Bărăganului (1957), Facerea lumii (1971), Felix și Otilia (1971), Ciprian Porumbescu (1972) și Profetul, aurul și ardelenii (1977).
Numită de critici și colegi „Inegalabila”, „Doamna Teatrului” sau „Regina contrastelor”, Clody Bertola a fost apreciată pentru rafinamentul și profunzimea interpretărilor sale. Prin testament, a cerut să fie incinerată, iar cenușa sa să fie împrăștiată pe dealurile din Assisi, Italia – dorință împlinită după decesul său.
Despre rostul artei, spunea:
„Și în teatru se împrăștie în aer ceva din ființa ta și ți se întoarce, amestecat cu emoția spectatorului… Pelicula fixează acest fluid între ființe, fixează personalitatea și inefabilul unei personalități. Poate că de asta am iubit atât filmul.”
