Cine va plăti? Vertrantis sau Primăria Bârlad
”Războiul rozelor” sau a transportatorului versus autoritatea locală bârlădeană. Așa s-ar putea traduce corespondența purtată între Vertrantis și Primărie. Primii au înaintat o adresă Consiliului Local prin care își arată dezacordul față de proiectul votat prin care a fost reziliat contractul. Dacă acest lucru nu se rezolvă pe cale amiabilă, inițierea unui nou document, societatea care a asigurat transportul public în comun va merge în instanță.
La ultima ședință de consiliu aleșii locali au luat la cunoștiință solicitarea celor de la Vertrantis. Concret, aceștia doresc o altă hotărâre de consiliu prin care să se specifice că nu e din culpa exclusivă a acestuia, așa cum se specifică în primul proiect. Supărarea transportatorului provine din faptul că datorită acestei specificații, aceștia vor fi nevoiți să plătească suma de 180.000 lei. Banii reprezintă de trei ori suma achitată la înscrierea la licitație ca garanție de participare.
„Formulez plângere prealabilă împotriva Hotărârii nr. 18 din 31.01.2019 a Consiliului Local Municipal Bârlad privind încetarea contractului de delegare de gestiune a serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în Bârlad nr. 10.095/27.05.2016, solicitând revocarea în parte a acesteia cu privire la dispoziția/prevederea «ca urmare a cererii de reziliere nr. 227/13.12.2018 a SC Vertrantis SRL, din culpa exclusivă a acestuia, cu respectarea prevederilor art. 18.2 din contract», cuprinsă în art. 1 al HCLM nr. 18/31.01.2019, cu consecința înlăturării acestei dispoziții/prevederi din conținutul actului administrativ contestat. Formulez plângere prealabilă împotriva Adresei de răspuns nr. 223, 227, 16 din 30.01.2019 emisă de primarul Bârladului, solicitând revocarea acesteia.
Precizare: prin prezenta plângere prealabilă, Vertrantis SRL nu pune în discuție intervenția contractului de delegare de gestiune a serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în Bârlad nr. 10.095/27.05.2016 ca urmare a manifestării de voință a celor doua părți contractante. Prin prezenta plângere prealabilă, Vertrantis SRL arata că, în mod netemeinic și nelegal, s-a hotărât de către Consiliul Local Bârlad stabilirea unei culpe contractuale în sarcina exclusivă a Vertrantis SRL și, implicit, în mod netemeinic și nelegal, s-a considerat că ar fi aplicabil art. 18.2 din contract” se arată în plângerea semnată de administratorul firmei, Maria Toniță.
Rămâne de văzut care va fi reacția Primăriei, va iniția edilul șef un nou proiect de hotărâre sau lucrurile se vor lămuri în instanță.
Cristina Rădulescu
Opiniile cititorului
Te-ar putea interesa și
Continue reading
Jurnal FM 