Current track

Title

Artist


Cinci nemțeni condamnați au fost duși la Penitenciarul Bacău

#Postat de on februarie 1, 2024

Activitate intensă pentru polițiștii nemțeni care în 24 de ore au pus în executare 5 mandate de executate a pedepsei cu închisoarea. Cei ajunși la Penitenciarul Bacău au fost condamnați pentru viol, fraudă și infracțiuni rutiere.

Astfel un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din Vânători-Neamț a fost dus de polițiști la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei. Și polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina, au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis pe numele unui bărbat, în vârstă de 73 de ani, din Gârcina. Cel în cauză a fost condamnat de Judecătoria Piatra-Neamț la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 6 luni, pentru săvârșirea de infracțiunii de viol.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Neamț, au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis pe numele unui bărbat, în vârstă de 67 de ani, din Piatra-Neamț. Cel în cauză a fost condamnat de Judecătoria Piatra-Neamț la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 10 luni, pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător.

Tot în ultima zi a lunii ianuarie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Neamț, au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis pe numele unui bărbat, în vârstă de 61 de ani, din Cândești. Cel în cauză a fost condamnat de Judecătoria Piatra-Neamț la o pedeapsă privativă de libertate de un an și 2 luni şi 6.000 lei amendă penală, pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Tagged as

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *