Cetățean descoperit la controlul de frontieră, cu două cărţi de identitate false asupra lui
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 23, 2022
În data de 21 octombrie a.c., în jurul orei 22.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pe sensul de intrare în ţară, pasager într-un microbuz înmatriculat în R. Moldova, un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, în vârstă de 44 de ani.
La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au descoperit asupra bărbatului două cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor din România, una având aplicate datele şi fotografia persoanei în cauză, cealaltă având aplicate fotografia şi datele de identificare ale fiului acestuia.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentele descoperite nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind false.
Bărbatul a declarat că a procurat cărţile de identitate prin intermediul unei persoane necunoscute, contactată prin intermediul reţelelor de socializare, plătind suma de 40 de euro curierului la primirea acestora, cu scopul de a o folosi pentru a-și găsi mai ușor un loc de muncă pe teritoriul Belgiei.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.