Current track

Title

Artist


Cetățean chinez găsit mort în Neamț. Moarte suspectă!

#Postat de on ianuarie 26, 2019

Cetățean chinez găsit mort în Neamț. Moarte suspectă a unui tânăr în această dimineață în jurul orei 11.00, în data de 26 ianuarie 2019, în gara din Roman.

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, Robert Costan, polițiștii de Transporturi Feroviare din Roman au fost sesizați despre existența unui cadavru aparținând unei persoane de sex masculin, cadavru găsit în triajul stației CFR Roman.

Din primele cercetări a reieșit că este vorba despre un cetățean chinez, în vârstă de 16 ani. Polițiștii au găsit asupra victimei atât bunurile personale (rucsac, telefon mobil) dar și bani, fără a fi identificate urme de violență pe suprafața exterioară a corpului, ceea ce conduce la ipoteza că nu ar fi fost victima unei infracțiuni cu violență.

Sursa: (https://www.stiri-neamt.ro/ )

Corpul a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cu exactitate a cauzelor care au condus la deces.

Ancheta a fost preluată de o echipă complexă formată din specialiști criminaliști din cadrul IPJ Neamț, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

Tânărul învăța la Bacău și făcea parte dintr-o clasă de pregătire pentru facultate. Pasionat de călătorii, acesta intenționa să ajungă cu trenul la Cetatea Neamț. Conform biletului său de călătorie, el mergea spre Pașcani, de unde urma să ia alt tren spre Târgu Neamț. Indiciile de până acum arată că tânărul ar fi fugit după trenul aflat în mișcare, ar fi alunecat și ar fi murit lovit de tren. (Roman Tv)

IPJ Neamț

Jurnal de Neamț


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *