Current track

Title

Artist


Ceremonie organizată de autorităţi cu prilejul Zilei Armatei Române la Vaslui

#Postat de on octombrie 25, 2021

Autorităţile locale au organizat, luni, o ceremonie restrânsă, pentru a marca Ziua Armatei Românei.
Acţiunea organizată de Instituţia Prefectului, în colaborare cu Primăria municipiului Vaslui, Consiliul Judeţean şi cu sprijinul Centrului Militar Judeţean Vaslui la Monumentul Eroilor căzuţi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a cuprins o slujbă religioasă şi depuneri de coroane, organizatorii renunţând anul acesta la ceremonialul militar.

„Le purtăm un gând pios, îi avem în minte şi în suflet, de fiecare dată când spunem cu tărie că trăim într-o ţară liberă. Avem printre noi veterani de război, cadre militare în rezervă sau retragere, avem cadre militare active.

Nu putem decât să le mulţumim tuturor, pentru că fiecare la rândul său a avut un mare rol, rolul de a continua ceea ce au făcut strămoşii, de a ne reprezenta cu cinste, pentru că trebuie să o spunem, Armata Română este una dintre cele mai credibile instituţii ale statului.

Poporul are încredere în această instituţie şi îi respectă valorile”, a transmis primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl.

La festivitate au participat autorităţi locale şi judeţene, reprezentanţi ai partidelor politice, ai unităţilor militare, veterani de război şi cadre militare în rezervă şi retragere.

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *