Current track

Title

Artist


Cel mai ambițios proiect al Bârladului, „Modernizarea infrastructurii de transport în scopul reducerii emisiilor de carbon” scos la licitație

#Postat de on februarie 4, 2022

În informarea publică din 04.02.2022 primarul Municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, informează că, de astăzi, după aprobarea indicatorilor tehnico-economici în plenul Consiliului Local, pe platforma de achiziții publice SICAP a fost publicat anunțul de participare pentru achiziția lucrărilor la Proiectul „Modernizarea infrastructurii de transport în scopul reducerii emisiilor de carbon”. Alături de achiziția a 10 mijloace electrice de transport în comun (4,2 milioane Euro), proiectul de față (cu o valoare totală de circa 16,2 milioane Euro) completează și încheie încă un obiectiv asumat de actuala administrație: refacerea în totalitate a infrastructuri rutiere de pe mai multe străzi intens circulate, în special Vasile Pârvan și Bulevardul Epureanu.

Investiția are ca scop final înființarea a două noi trasee de transport public de călători în Municipiul Bârlad, pe care vor circula o parte din cele 10 mijloace electrice de transport public de călători, care vor fi achiziționate ca urmare a semnării Contractului de finanțare nr. 4654/06.08.2019. Până atunci, peste 16,2 milioane Euro vor fi cheltuite pentru reabilitarea carosabilului de pe următoarele străzi: B-dul Republicii, B-dul Epureanu, Str. Constantin Hamangiu, Str. Nicolae Bălcescu, Str. Dragoș Vodă, Str. Mihai Eminescu (segment), Str. Vasile Milea, Str. Mihai Viteazul, Str. Col. Simionescu Sava, Str. Paloda, Str. Ioan Popescu, Str. Vasile Pârvan, Str. Cpt. Grigore Ignat, Str. 1 Decembrie, Str. Tecuciului, B-dul Primaverii, Str. Popa Șapcă, Str. Marcel Guguianu, Str. Fagului.

Totodată, se vor realiza piste pentru bicicliști, se vor reabilita trotuare și spații verzi pe B-dul Republicii, Șos. Tecuciului, Str. General Vasile Milea, Str. Vasile Lupu, Str. Nicolae Iorga, precum și parcări pentru bicicliști la intrarea în Grădina Publică și pe Str. Fagului, partea pietonală, dotate cu supraveghere video.

În paralel, se vor realiza 3 parcări auto Park & Ride Nord, pe străzile Mihai Eminescu, 1 Decembrie și Republicii 319.

Sursa: https://www.facebook.com/primariamunbarlad/posts/2890724801230332


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *