Current track

Title

Artist


Ce spun cercetătorii despre carnea făcută la grătar. Sezonul grătarelor

#Postat de on iulie 5, 2020

Ce spun cercetătorii despre carnea făcută la grătar. Sezonul grătarelor

Sezonul grătarelor e aici, așa că trebuie să știm exact la ce riscuri ne expunem dacă mâncăm carne preparată necorespunzător.
Potrivit studiilor din ultimele două decenii, carnea arsă, afumată și bine făcută ar putea crește riscul de îmbolnăviri ( pancreas, ficat, bilă ).
„Majoritatea acestor studii au demonstrat că un consum ridicat de carne bine făcută si expunerea mare la substanțe cancerigene asociate cărnii, în special aminele heterociclice, cresc riscul cancerului la oameni.”
Aminele heterociclice sunt o clasă de compuși chimici ce se formează în carnea roșie gătită.
O altă clasă de substanțe, hidrocarburi aromatici policiclici, se pare că are legătură cu cancerul.
„Hidrocarburii aromatici policiclici se formează atunci când grăsimea și zeama de la carnea gătită pe grătar deasupra unei suprafețe încălzite sau deasupra focului se scurg pe suprafață sau în foc, ceea ce cauzează flăcări și fum.”
„Acel fum conține hidrocarburi aromatici policiclici ce se prind de suprafața cărnii”.

Ambele substanțe sunt metabolizate de enzime din corp și acest proces poate afecta ADN-ul, contribuind la dezvoltarea cancerului, potrivit lui Robert Turesky, expert în cauzele cancerului din cadrul Universității Minnesota, scrie Time.
„Nivelul de amine heterociclice ce se formează în carnea gătită poate varia și de 100 de ori, în funcție de tipul de carne, metoda, temperatura și durata gătitului,” a declarat Turesky. „În general, cea mai mare concentrație de amine heterociclice se găsește în carnea bine făcută și în carnea arsă, așa cum se întâmplă când o prepari la grătar sau o coci la foc.”
Chiar dacă studiile din ultimele două decenii au demonstrat o legătură între carnea făcută la grătar și riscul apariției cancerului, studiile în rândul populației nu au fost concludente.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *