Current track

Title

Artist


Ce isprăvi au mai făcut codreniştii

#Postat de on martie 6, 2019

Ce isprăvi au mai făcut codreniştii

Până la urmă s-a aflat! Nu mai sunt zvonuri, e oficial!

Motiv de mândrie şi răsplată şi pentru părinţi şi pentru profesori, rezultatele oglindesc eforturile conjugate ale participanţilor, îndrumătorilor şi susţinătorilor.

Bârladul se poate mândri şi anul acesta cu tineri care ne vor reprezenta judeţul la etapa naţională a olimpiadelor şcolare.

S-au aflat rezultatele de la Olimpiada de Astronomie şi Astrofizică şi de la Olimpiada de Limba şi Literatura Română.

La faza națională a Olimpiadei de Astronomie şi Astrofizică s-au calificat următorii elevi:

Sectiunea seniori 1

Vătămanu Alexandru, clasa a XI-a A,membru al Asociaţiei Astronomice “Sirius”, profesor îndrumător Adam Ioan

Chiriac Daniela, clasa a XII-a B, profesor  Angheluță Cătălin și Ciprian Vântdevară

Secțiunea Seniori 2

Hrițuc Cosmin, clasa a IX-a A, membru al Asociaţiei Astronomice “Sirius”,  profesor îndrumător Adam Ioan

Secțiunea Juniori

Chiriac Ștefan, clasa a VI-a, prof. Angheluță Ecaterina și Ciprian Vântdevară.

La faza naţională  a Olimpiadei de Limba şi Literatura română s-au calificat două eleve:

Cotoranu Anamaria, clasa a IX a D, profesor Cîrjonțu Mihaela (calificată la faza națională ce se va desfășura în perioada 22-26 aprilie în județul Prahova)

Caranfil Teodora, clasa a VIII-a, profesor Cîrjonțu Mihaela (calificată la faza națională ce se va desfășura în perioada 22 -26 aprilie la Iași).

La faza națională a Concursului Național Transcurricular de lectură și interpretare ”Ionel Teodoreanu” s-a calificat eleva Herghelegiu Bianca, clasa a VII – a, profesor îndrumător Mereuță Andreea, eleva ocupând locul al doilea la faza judeţeană a Olimpiadei de Limba şi Literatura Română.

”Rezultatele de anul acesta de la Olimpiada de Limba și Literatura Română se înscriu într-o tradiție a colegiului, demonstrând că performanța e o constantă a instituției noastre.Elevii care au participat la această competiție demontează acea opinie generală conform căreia noua generație nu mai citește. Am constatat că lectura lor (neimpusă) cuprinde Tolstoi, Dostoievski, Shakespeare, că le place literatura contemporană și că au opinii pe care știu să le argumenteze. Evident, suntem mândri de rezultatele elevilor noștri, de modul în care cresc intelectual de la un an la altul. Pentru profesori, această evoluție  aduce  satisfacția muncii împlinite.” – a declarat doamna director adjunct Mihaela Cîrjonțu.

Reamintim că în perioada 1-4 februarie  2019, la Suceava, s-a desfășurat faza națională a Olimpiadei Naționale Interdisciplinare ”Științele Pământului”, la care au participat doi elevi din colegiul nostru:

Munteanu Andu Florin, clasa a XII-a D

Premiul Special Societatea Română de Geografie (profesori îndrumători: Oprea Cristina Meda – geografie, Angheluță Ecaterina Aurica – fizică, Tilibașa Aura Maricica – chimie, Darie Diana – biologie)

Zavate Antonia Georgiana, clasa XI -a C

Menţiune de onoare Societatea de Fizică din România (profesori îndrumători: Silvestru Veronica – geografie, Angheluță Ecaterina Aurica- fizică, Tilibașa Aura Maricica – chimie, Hazazup Simona Alexandra – biologie).

Olimpiada implică evaluarea la 4 discipline: geografie, biologie, chimie și fizică.

Alţi elevi calificaţi:

Eleva Prisecaru Cristina Elena, clasa a XII-a E, s-a calificat la faza națională a Olimpiadei de limbi clasice (Limba Latină). Profesorul îndrumător este Dobrin Elena Magdalena.

Eleva Zavate Antonia Georgiana, clasa a XI-a C, s-a calificat la faza națională a Olimpiadei de chimie. Profesorul îndrumător este Tilibașa Aura Maricica.

Până acum, Colegiul Naţional “Gh. R. Codreanu” are 11 elevi calificaţi la fazele naţionale.

Şi, cu siguranţă, numărătoarea nu se opreşte aici.

Mult succes la etapa naţională !

Iulia Chiper


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *