Caz revoltător în Neamț! O tânără nu vrea să înapoieze banii donați pentru Adelina, fetița bolnavă de leucemie.
#Postat de ASM Agency on februarie 27, 2019
Caz revoltător în Neamț! O tânără nu vrea să înapoieze banii donați pentru Adelina, fetița bolnavă de leucemie.
Tânăra din Constanța, care a organizat strângerea de fonduri pe Facebook pentru Adelina, micuța din Neamț, bolnavă de leucemie, este acuzată că a furat cei 40.000 de euro strânși de la oamenii care au donat pentru salvarea vieții fetiței.

Florentina Gavrilă sursa (facebook)
Florentina Gavrilă, tânăra din Constanța care a fost la rândul ei diagnosticată cu leucemie, s-a hotărât sa deschidă zeci de strângeri de fonduri pe Facebook, pentru a-i ajuta pe oamenii bolnavi, printre care se numără și Adelina Juncu, fetița de 11 de ani, din Piatra-Neamț.
Pentru cazul Adelinei, fetița bolnavă de leucemie, au donat mii de oameni, reușind astfel să se strângă suma de 40.000 de euro.
Părinții Adelinei au fost contactați de către tânăra din Constanța, care s-a recomandat reprezentanta unei asociații, care luptă împotriva leucemiei. Aceștia au trimis documentele medicale necesare cât și fotografii ale micuței, deoarece tânăra Florentina, a reușit să le câștige încrederea.
Având documentele necesare, Florentina Gavrilă, a reușit să deschidă strângerea de fonduri și să adune astfel cei 40.000 de euro, necesari pentru tratamentul Adelinei.
În urmă cu câteva zile, după ce s-a strâns suma necesară tratamentului, inițiatoarea strângerii de fonduri, a șters postarea și nu a mai răspuns apelurilor părinților Adelinei.
Adelina Juncu și părinții ei se află în prezent într-o clinică din Italia, unde fetița luptă pentru viață.
În județul Neamț, există o platformă online numită Together to help care susține și promovează ONG-urile implicate în plan social – filantropic și cultural cât și educativ.
Echipa are o experiență de peste 16 ani în desfășurarea acestor activități. TTH vine să consolideze comunitățile și să încurajeze ONG-urile active în proiectele pe care le desfășoară în slujba comunității. Platforma Together To Help este garantată și testată la nivel mondial.
Misiunea fundației este de a combate marginalizarea socială prin redarea demnității umane, ajutorarea și încurajarea persoanelor defavorizate din comunitate prin solidaritate și angajament social. Fundația propune susținerea comunității locale pentru îmbunătățirea calității vieții sociale și culturale, prin apărarea drepturilor omului și valorilor morale creștine.
Pentru mai multe informații puteți consulta site-urile https://solidaritatesociala.ro/despre-noi/ și https://tth.ro/about/
Jurnal de Neamț