Current track

Title

Artist


Cauzele accidentului cu 5 victime de la Grumăzești (FOTO)

#Postat de on iulie 16, 2019

Cauzele accidentului cu 5 victime de la Grumăzești (FOTO)

Luni seara, în jurul orei 19:35, un grav accident rutier s-a produs pe DJ 155 I, în localitatea Topolița (Ocea) din comuna Grumăzești, județul Neamț. În urma impactului au rezultat 5 victime, printre care și o minoră de 16 ani. 

 

ISU Neamț

Iată cum s-a produs accidentul cu victime din Topolița (Ocea):

 

,,Din cercetările efectuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Tîrgu-Neamț a reieșit că, în timp ce un bărbat de 46 de ani, din Săbăoani, conducea o autoutilitară ce tracta o semiremorcă pe DJ 155 I, în localitatea Topolița, din direcția Tîrgu-Neamț-Tupilați, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un tir condus de un tânăr de 29 de ani, din Borca. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului autoutilitarei, a unui bărbat de 70 de ani, din Roman, a două femei de 59, respectiv 65 de ani, din Roman și Săbăoani și a unei tinere în vârstă de 16 ani, din Roman, pasageri în același vehicul, care au fost preluați și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost supuși testării alcoolscopice, rezultatele fiind negative. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul din Săbăoani deține un permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte ansamblul de vehicule”, a declarat Georgiana-Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

 

Astfel, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *