Neamt
Page: 138
Astăzi, 31 iulie, este celebrată Ziua Internațională a Rangerilor, o sărbătoare marcată de 100 de organizații ale rangerilor de pe șase continente și, inclusiv, în România. Este sărbătoarea dedicată profesioniştilor care protejează, prin activitatea lor, patrimoniul natural și cultural al parcurilor naţionale şi naturale din întreaga lume. Ziua Internațională a Rangerilor a fost proclamată oficial […]
47 de elevi cu media 10 la Evaluare Națională și Bacalaureat, dar și șefii de promoție ai unităților de învățământ din municipiul Piatra Neamț au fost recompensați cu diplome și premii de municipalitate. Activitatea a avut loc la Rubik Hub. „Sprijinul financiar, în sumă de 3000 de lei, pe care îl primesc acești elevi […]
Cu ocazia Zilei Naționale a Salvatorilor Montani ,pe 1 august, între orele 11.00 și 15.00 la sediul central SALVAMONT Neamț din stațiunea Durău, nemțenii și turiștii sunt așteptați la ” Ziua porților deschise „. ”Acei care vor dori să ne fie alături pentru câteva minute, vor putea vedea dotarea tehnică cu care zi de zi […]
Beneficiind de un cadru natural deosebit și de legături facile spre toate punctele cardinale, teritoriul de astăzi al municipiului Piatra-Neamț a constituit o permanentă vatra de locuire. Cele mai vechi mărturii arheologice provin din așezarea de la Poiana Cireșului și datează din paleoliticul superior, fiind caracteristice culturii de tip gravettian. Ulterior, timp de peste doua […]
Accident cu 6 victime la Târgu Neamț. Prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier pe strada Mărășești în orașul Târgu Neamț. În evenimentul rutier au fost implicate un TIR în care se aflau două persoane, un autoturism în care se afla doar conducătorul auto și o ambulanță de la […]
De astăzi, pietrenii se pot înscrie online în Programul Rabla Local, prima etapă începe luni pe 31 iulie, la ora 10:00. Municipiul Piatra-Neamț este înscris în acest program cu un număr de 500 de autovehicule. În această primă etapă, înscrierile se fac doar online, pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu (https://afm.ro/). Mai întâi, pietrenii care […]
O tânără din Dumbrava Roșie a fost victima unui accident rutier pe strada Izvoare din Piatra Neamț. Polițiștii sosiți la fața locului au avut și ei parte de o surpriză. ”Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce o tânără de 27 de ani, din Dumbrava Roșie, ar fi condus […]
Poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 710 persoane, 47 de autovehicule și 39 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen. Astfel, au fost localizate pe teritoriul României 514 persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S., în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul […]
Casa Județeană de Pensii Neamț a primit a unsprezecea serie de tratament balnear, ce are ca dată de intrare în stațiuni perioada 10-13 august 2023. 178 bilete de tratament balnear s-au alocat în stațiunile: Amara, Bălțătești, Buziaș, Covasna, Căciulata, Călimănești, Eforie Nord, Felix, Govora, Geoagiu, Herculane, Lacu Sărat, 1Mai – Oradea, Mangalia, Neptun, Nicolina, Olănești, […]
Jurnal FM 