31 iulie 1431, prima atestare a localității Piatra Neamț
#Postat de JurnalFM on iulie 31, 2023
Beneficiind de un cadru natural deosebit și de legături facile spre toate punctele cardinale, teritoriul de astăzi al municipiului Piatra-Neamț a constituit o permanentă vatra de locuire. Cele mai vechi mărturii arheologice provin din așezarea de la Poiana Cireșului și datează din paleoliticul superior, fiind caracteristice culturii de tip gravettian. Ulterior, timp de peste doua milenii, populația neolitică de la poalele Cozlei și Pietricicăi va cunoaște o rodnică evoluție, exprimată printr-o cultură materială ce se desfășoară din Precucuteni până in faza Cucuteni B. Este epoca în care s-au constituit și dezvoltat așezările de la Izvoare și Văleni și au fost create acele capodopere ale ceramicii cucuteniene.
Sursa: piatraneamtcity.ro.
Din epoca bronzului stau mărturie cimitirul și așezarea din cartierul Ciritei, în care s-au păstrat numeroase arme, vase, unelte și podoabe produse în secolele XIII-XII î.e.n. Dar cele mai semnificative mărturii din istoria indepărtată a localității noastre sunt cele care se încadrează în civilizația geto-dacică (pe înălţimile Bâtca Doamnei și Cozla). Amploarea, bogăția și forța acestor centre, a căror maximă înflorire a fost între sec. I î.e.n. și I e.n., au determinat identificarea lor cu „Petrodava”, menționată în lucrarea „Geografia” de Ptolemeu. Alte vestigii au fost descoperite la Izvoare (sec. IV e.n.), la Lutărie (sec. V-VI e.n.) și pe Bâtca Doamnei (sec. XII-XIII e.n.)

Sursa:piatraneamtcity.ro.
”Prima atestare într-un document extern este din anul 1387, iar într-un document intern din 31 iulie 1431, când domnitorul Alexandru cel Bun dăruiește Mănăstirii Bistrița „…o casa a lui Crăciun din Piatra”. Așezarea cunoaște o importantă dezvoltare în timpul lui Ștefan cel Mare, când a fost construită Curtea Domnească, Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” și Turnul -Clopotniță. Acest loc a fost și e și-n prezent inima orașului Piatra-Neamț”, explică reprezentanții municipalității pietrene pe pagina piatraneamtcity.ro.
Jurnal FM 