Current track

Title

Artist


Neamt

Page: 125

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați cu privire la faptul că, la data de 7 septembrie, Mihai Bulai, în vârstă de 54 de ani, din Ceahlău, a plecat la cules de ciuperci și nu a mai revenit la imobilul său. Familia se teme de ce este mai rău, mai ales […]

Panică într-un bloc de pe strada Aleea Aurorei, după ce a fost semnalat un incendiu la  etajul trei. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de Pompieri Piatra Neamț  cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială complexă pentru intervenție, o […]

Prin Planul Național de Redresare și Reziliență, 23 de microbuze școlare electrice vor ajunge la elevii din tot atâtea comune. Conducerea Consiliului Județean Neamț a semnat, marți, contractul de finanțare pentru proiectul în valoare de 35,905 milioane de lei, din care 30,172 milioane lei provin din PNRR. „Am semnat marți, 12 septembrie, la București, în […]

 Inspectorii de muncă nemțeni au desfășurat, în perioada ianuarie-septembrie 2023, acţiunea de verificare şi control a respectării prevederilor legale în hoteluri şi alte facilităţi de cazare, dar și restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie. Au fost verificaţi 47 angajatori. Pentru deficienţele constatate cu ocazia controalelor au fost dispuse 47 de măsuri de remediere. […]

”Vino în <<Laboratorul curiozității>> să descoperim știința interactiv și distractiv!” Acesta este îndemnul reprezentanților Eventera și Muzeului de Științe Naturale Roman, din cadrul Complexului Muzeal Național Neamț. Expoziția este adresată copiilor cu vârste între 5 și 14 ani și își propune să le ofere acestora o experiență educațională nonformală care să le deschidă simțurile pentru […]

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț găzduiește expoziția de pictură „Contraste“ a bucovineanului Radu Bercea, între 15 și 30 septembrie 2023, în Sala Cupola. Despre creațiile artistului vor vorbi părintele poet Dorin Ploscaru și profesorul Constantin Bulboacă. Vernisajul este programat vineri, 15 septembrie 2023, cu începere de la ora 12:00. Cu acest prilej, George Țăranu, elev […]

Poliţiştii şi procurorii DIICOT efectuează, marţi, 30 de percheziţii în judeţul Bistriţa-Năsăud la persoane bănuite de sustragerea sau procurarea ilegală de arme din Spania şi din alte ţări ale Uniunii Europene, introducerea armelor pe teritoriul României, plasarea armelor în circuitul ilegal, trafic de droguri şi abuz în serviciu. S-a reținut că, în perioada iunie 2022 […]

Imagini incredibile cu fete de 11-13 ani care se droghează în prima zi de școală au fost postate de Sindicatul Europol, sindicatul Polițiștilor Europeni. Practic, elevele vin cu tubul de gaz ilariant în ghiozdan, iar cu ajutorul baloanelor preiau gazul și îl inhalează. Polițiștii trag un serios semnal de alarmă și spun că acest “funny […]

Municipalitatea anunță că încep lucrările de frezare și turnare a covorului asfaltic pe bulevardul Traian. ”De mâine, 12 septembrie 2023, încep lucrările de frezare și asfaltare pe bulevardul Traian, pe sensul de mers de la Spitalul Județean (intersecția cu strada Orhei) spre zona 1 Mai (intersecția cu strada Fermelor). Lucrările se vor desfășura sub trafic, […]

Încă 128 de bilete de tratament au fost alocate Casei Județene de Pensii Neamț. Acestea au dată de intrare în stațiuni perioada 27-30 septembrie 2023, pentru: Amara, Bălțătești, Buziaș, Covasna, Căciulata, Eforie Nord, Felix, Herculane, Lacu Sărat, 1Mai – Oradea, Mangalia, Neptun, Nicolina, Olănești, Sovata, Saturn, Sărata Monteoru, Slănic Moldova, Tușnad și Vatra Dornei. Biletele […]