Percheziţii la persoane suspectate de contrabandă cu arme, braconaj şi trafic de droguri
#Postat de Jurnal Fm on septembrie 12, 2023
Poliţiştii şi procurorii DIICOT efectuează, marţi, 30 de percheziţii în judeţul Bistriţa-Năsăud la persoane bănuite de sustragerea sau procurarea ilegală de arme din Spania şi din alte ţări ale Uniunii Europene, introducerea armelor pe teritoriul României, plasarea armelor în circuitul ilegal, trafic de droguri şi abuz în serviciu.
S-a reținut că, în perioada iunie 2022 – septembrie 2023, membrii grupului au sustras sau procurat ilegal arme de foc, din Spania sau din alte țări ale Uniunii Europene, le-au introdus pe teritoriul României și plasat în circuitul ilegal, în scopul utilizării la acțiuni de braconaj cinegetic și la alte activități ilegale.
De asemenea, în aceeași perioadă, membrii grupului au comercializat pe raza județului Bistrița-Năsăud, în mod repetat, droguri de risc și mare risc.
Peste 20 de persoane urmează a fi conduse pentru audieri la sediul DIICOT Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud.
Acţiunea beneficiază de sprijinul specialiștilor criminaliști și luptătorilor de la serviciile acțiuni speciale din Bistrita-Năsăud, Mureș, Cluj, Alba, Arad, Harghita, Covasna, Maramureș, Sălaj, Hunedoara, Satu Mare, Bihor, Sibiu, Suceava și Neamț,
Activitățile judiciare sunt realizate cu sprijinul Europol – Ap. Weapons & Explosives și al polițiștilor spanioli din cadrul Guardia Civil – Unitatea Centrală a Informațiilor.
Suportul de specialitate a fost asigurat Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
“Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, informează DIICOT.
Jurnal FM 


