Current track

Title

Artist


Catedrala Episcopală, neîncăpătoare la concertul tradițional de colinde „Sus în Poarta Cerului”!

#Postat de on decembrie 16, 2024

Catedrala Episcopală din Huși, plină de oameni, a fost gazda concertului tradițional de colinde „Sus în Poarta Cerului”, organizat anual de Episcopia Hușilor. Colindele au umplut aerul, aducând bucurie și lumină în inimile vasluienilor prezenți.

La eveniment, Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, alături de copiii de la „Sfânta Chiriachi” junior, Corala „Fantasia” din Vaslui și solista Tatiana Drăgan, au adus atmosfera Sărbătorilor de Crăciun în fața publicului, răspândind vestea minunată a nașterii Mântuitorului prin colinde.

„Mintea noastră s-a întors undeva în timp și am rememorat cu foarte multă gingășie frumusețea Ajunului Crăciunului, frumusețea sărbătorii de Crăciun. Cineva spunea atât de plastic, un teolog al bisericii noastre, părintele Ilie Moldovan, că <>. Acest lucru l-a făcut fiul lui Dumnezeu, prin întruparea sa ca om prin Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. A adus lumina cea veșnică, dragostea cea veșnică și desigur ne-a făcut părtași vieții celei dumnezeiești”, a spus PS Ignatie, Episcopul Hușilor.

La eveniment a fost prezent și președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian-Ionuț Trifan, care a onorat invitația Episcopiei Hușilor. Acesta a felicitat tinerii colindători, mulțumindu-le pentru bucuria adusă în sufletele vasluienilor. De asemenea, i-a transmis mulțumiri părintelui Episcop Ignatie, apreciind continuarea acestei tradiții frumoase prin organizarea anuală a concertului de colinde.

Sursa: https://cjvs.eu/catedrala-episcopala-neincapatoare-la-concertul-traditional-de-colinde-sus-in-poarta-cerului/


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *