Current track

Title

Artist


Casă cuprinsă de flăcări din cauza unui scurtcircuit electric

#Postat de on august 20, 2021

Vineri, 20 august, în jurul orei 11:34, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Ungheni,  comuna Răucești.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Neamț cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Ajunși la locul evenimentului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta într-o cameră de la etajul unei case P+1, cu posibilitatea propagării la întreaga clădire.
Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite. Au ars un computer și o masă pe care acesta era așezat.
Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric.
Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unei femei în vârstă de 31 de ani, la locul evenimentului.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *