Current track

Title

Artist


Carnagiu la Borca, 3 morți și 4 răniți

#Postat de on martie 31, 2024

Trei tineri au murit pe loc într-un accident rutier înregistrat pe DN 17B, în localitatea Borca, sâmbătă spre duminică noaptea. Se pare că unul dintre șoferi nu a respectat distanța față de autoturismul din fața, în urma impactului cele două s-au rostogolit și s-au oprit în curtea a două imobile. Alți 4 tineri au scăpat ca prin urechile acului, aceștia ieșind pe picioarele lor din cele două autoturisme grav avariate.

La ora 00:43 pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier în localitatea Pârâul Pântei din comuna Borca. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Garda II de Intervenție Poiana Teiului cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț cu o ambulanță SMURD TIM), S.A.J. cu trei ambulanțe și S.V.S.U. Borca cu o autospecială de stingere. În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau șapte persoane. În urma impactului patru persoane au rămas încarcerate. ”Trei persoane s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. Pompierii, cu ajutorul echipamentelor specifice, au acționat pentru descarcerarea victimelor. Din păcate trei persoane, bărbați de 17, 18 și 22 de ani, prezentau semne incompatibile cu viața, fiind declarat decesul acestora. Alte trei persoane, două fete de 19 și 22 de ani și un un băiat de 18 ani, cu multiple traumatisme, au fost preluate de echipajele SAJ și SMURD și transportate la CPU Târgu-Neamț și UPU Piatra-Neamț. Un bărbat de 23 de ani a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului, refuzând transportul la spital. Alte două persoane cu atacuri de panică, rude ale victimelor, au fost asistate de echipajele medicale la locul evenimentului, refuzând transportul la spital”, a transmis Irina Popa, I.S.U. Neamț.

În urma verificărilor efectuate de polițiști de la Serviciul Rutier Neamț a rezultat că ”în timp ce un tânăr în vârstă de 23 ani, ar fi condus un vehicul pe DN 17B, din direcția Poiana Largului spre Borca, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul ce se deplasa în fața sa, condus de un tânăr de 18 ani, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului ambele autoturisme aur fi părăsit partea carosabilă, răsturnându-se în curtea a două imobile. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto, în vârstă de 23 de ani și al unui pasager, în vârstă de 17 ani, ambii din același autoturism, din Poiana Teiului, precum și al unui pasager în vârstă de 18 ani, din al doilea autoturism, din județul Suceava. Totodată, a rezultat vătămarea corporală al conducătorul auto de 18 ani și a altor două pasagere în cu vârste de 19 și 22 de ani, din al doilea autoturism”, a spus Ramona Ciofu, I.P.J. Neamț.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Șoferul de 18 ani nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *