Joi,20 Decembrie, pe pagina de socializare a Partidului Social Democrat Bârlad a apărut un
comunicat de presă!
Acesta făcea referire la ceea ce s-a întâmplat în data de 1 a acestei luni și abunda în greșeli de exprimare.
După 20 de zile de la petrecerea evenimentului, adică huiduielile pe care le-au primit în data de 1 Decembrie, Organizația Municipală a PSD Bârlad publică un comunicat de presă scris, parcă, de un școlar în clasa întâi.
Și aici facem referire la greșelile de gestionare a materialului lexical, folosirea
unor cuvinte cu sens greșit, lipsa punctuației sau a punctuației greșite, folosirea unor cuvinte cu sens greșit( pseudonimul căruia îi lipsesc ghilimele de rigoare), lipsa diacriticelor,a semnelor de spațiere,etc.
Redăm comunicatul, iar cu ajutorul unui specialist am făcut modificările de rigoare.
“Comunicat.
Ca urmare a organizarii catastrofale de catre Primăria Barlad a ceremoniei care a marcat Centenarul Marii Uniri, zi in care grupuri de indivizi tocmiti au huiduit reprezentanti ai Guvernului si ai Parlamentului, institutii fundamentale ale democratiei, aflate in ultimii ani intr-o stare de asediu, PSD Barlad anunta ca va boicota pana la finalul acestei incompetente si ipocrite administratii Boros orice manifestare publica initiata de actualul primar.Buna -credinta a reprezentantilor nostri, care au ajutat la derularea si finalizarea unor proiecte( initiate de altfel tot de noi ) se loveste de duplicitatea unui personaj precum Boros. Inconjurat de o camarila formata din militari obscuri si venali, acest avocat fara scrupule practica o administratie la mare distanta de orice standard de performanta. Incapabil sa respecte intelegeri,sa aprecieze un sprijin institutional realizat in folosul barladenilor(manifestat inclusiv in desfasurarea paradei militare)sa renunte la tertipuri care l-au consacrat , precum minciuna, ipocrizia si duplicitatea, se va reintoarce in anonimatul in care s-a zbatut pana de curand.
Loial traditiei si valorilor sale ,PSD se delimiteaza si in acest fel de asemenea practici si considera ca nu poate colabora cu” pseudonimul” unei gasti.
P.S. Cinstirea eroilor si inaintasilor nostri ramane pentru noi o datorie sfanta, dar vom alege modalitati proprii de realizare a acestui deziderat.Ii asteptam pe toti cei care au aceleasi convingeri sa ni se alature.PSD Barlad”
Sugerăm comunicatorilor să-și achiziționeze cartea “ Corect. Greșit românește” scrisă de Marin și Silvia Rădulescu .
Acolo veți putea identifica ,și poate corecta, lipsa originalității, intenția voită de a epata, impresiona. Mai puteți corecta greșelile morale, lipsa politeții ( Boroș este Primarul acestui
oraș), lipsa modestiei.
Nu putem să nu vorbim despre demagogie, adică susținerea în cadrul textului a unui mesaj în care este evident că emițătorul consideră că receptorul acceptă acest punct de vedere chiar dacă nu-l crede.
Vă dorim lectură plăcută!
Cristina Rădulescu
Jurnal FM 