Current track

Title

Artist


Caniculă şi disconfort termic accentuat în cea mai mare parte a ţării! Vezi recomandările pentru populaţie, în zilele caniculare

#Postat de on iulie 29, 2020

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de vreme călduroasă în cea mai mare parte a țării, caniculară în regiunile extracarpatice, valabilă în intervalul 28 iulie, ora 12:00 – 30 iulie, ora 20:00.

Temperaturile ridicate înregistrate în cursul zilei pot genera probleme de sănătate atât persoanelor sănătoase, dar mai ales celor cu suferinţe cardiovasculare, neuropsihice, endocrine, metabolice, în general bolnavilor cronici şi copiilor. Potrivit ANM, în intervalul menționat, valorile termice vor continua să crească, astfel încât vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a țării, caniculară în regiunile extracarpatice. Se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de peste 33…35 de grade, disconfortul termic va fi ridicat, iar pragul critic de 80 de unități al indicelui temperatură-umezeală (ITU) va fi atins în zonele de câmpie și podiș din sudul și estul țării și local din vest.

Totodată, în cursul zilelor de miercuri (29 iulie) și joi (30 iulie), în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei și local în Moldova, va fi caniculă, temperaturile maxime vor depăși frecvent 35 de grade, iar pe arii restrânse miercuri și local joi, se vor situa peste 37…38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind pragul critic de 80 de unități, iar în cursul nopților temperatura aerului nu va coborî sub 20 de grade (nopți tropicale).

Pentru atenuarea efectelor nefavorabile ale temperaturilor deosebit de ridicate asupra sănătăţii, se recomandă populaţiei următoarele măsuri:

• Evitarea, pe cât posibil, a expunerii prelungite la soare între orele 11:00-18:00;

• Purtarea de pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;

• Pe parcursul zilei se vor face duşuri călduţe;

• Zilnic se vor consuma între 1,5 – 2 litri de lichide (apă, ceai de plante, sucuri de fructe) fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15-20 de minute. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;

• Nu se va consuma alcool (inclusiv bere sau vin), deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;

• Se vor evita băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase), deoarece acestea sunt diuretice şi favorizează deshidratarea;

• Se vor consuma fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii), deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă;• Se vor evita activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit);

• Dacă în locuinţă există aer condiţionat, se va regla aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mici decât temperatura ambientală;• Se va acorda o grijă deosebită persoanelor dependente (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi), oferindu-le, în mod regulat, lichide, chiar dacă nu le solicită;

• În timpul deplasărilor prin oraş este util să intraţi în spaţii climatizate sau organizate ca puncte de prim ajutor în caz de caniculă (farmacii).

Reprezentanţii Primăriei Piatra Neamţ au transmis locaţiile punctelor de prim-ajutor la caniculă pentru anul 2020:

  1. Farmacia COROMA FARM, B-dul General Dascalescu (1 Mai);
  2. Farmacia Dr. MAX, (Spital Județean);
  3. Farmacia MARA, B-dul Decebal nr. 574;
  4. Farmacia CATENA (Piața Agroalimentară Bistrița);
  5. Farmacia CATENA str. Baltagului (8 Martie);
  6. Farmacia HORTENSIS, B-dul Traian;
  7. Farmacia CATENA Str. Mihai Viteazu (Orion);
  8. Farmacia ARDEALUL 2, B-dul Decebal (Muzeul de Istorie);
  9. Farmacia CATENA (Unic);
  10. Farmacia DONA 179, (Piata Agroalimentară Centrală);
  11. Farmacia ARDEALUL 1, Str. Titu Maiorescu nr. 1012;
  12. Farmacia ARDEALUL 8, B-dul Decebal nr. 15 (Precista);
  13. Farmacia FARCOM, Str. Petru Rareş;
  14. Farmacia ARDEALUL 9, B-dul Gral Nicolae Dascalescu (1 Mai);
  15. Farmacia FARMAVIT, P-ţa Ştefan cel Mare16 Farmacia ARDEALUL 4, Aleea Ulmilor;
  16. Farmacia ARDEALUL 6, Str. Mihai Viteazu, Complex Orion;
  17. Farmacia CATENA Str. Mihai Viteazu (Calea Romanului);
  18. Farmacia DONA, (Dărmănești);
  19. Farmacia DONA, (Muzeu Istorie);
  20. Farmacia HORTENSIS 2, B-dul Decebal;
  21. Farmacia ARDEALUL 5, B-dul Republicii nr. 1023;
  22. Farmacia ARDEALUL 3, Str. Progresului nr. 4224;
  23. Farmacia ARDEALUL 7, Str.Progresului nr. 12125;
  24. Farmacia ARDEALUL 10, Str. 1 Decembrie 1918, (Orion);
  25. Farmacia Dr. MAX, (Piața Agroalimentară Centrală);
  26. Farmacia ARDEALUL 11, B-dul Traian nr.228;
  27. Farmacia ROPHARMA, (Piaţa Agroalimentară Centrală);
  28. Farmacia ROPHARMA, (Darmanesti);
  29. Farmacia ROPHARMA, (Precista);
  30. Farmacia ROPHARMA, (vizavi de Complex Petrodava);
  31. Farmacia Dr. MAX, (Orion);
  32. Farmacia Dr. MAX, (Kaufland);
  33. Farmacia DONA, (Spital);
  34. Farmacia SENSI BLU (Carrefour);
  35. Farmacia ROPHARMA, (Spital);
  36. Farmacia CLINICA, (Spital).
foto cu caracter ilustrativ


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *