Current track

Title

Artist


Când Dorel acționează!

#Postat de on martie 26, 2024

Pietrenii dintr-un bloc situat în cartierul Dărmănești au avut parte astăzi de experiența lui Dorel. Aceștia s-au trezit în miros puternic de gaz metan, după ce un muncitor dintr-un apartament aflat în renovare a tăiat țeava de gaz. Pompierii au fost înștiințați despre faptul că se simte miros de gaz într-un bloc de locuințe din municipiul Piatra-Neamț, strada 1 Decembrie 1918. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra Neamț. ”Ajunși la locul solicitării, pompierii au constatat că mirosul de gaz provine dintr-un apartament situat la al doilea etaj, deoarece pe timpul unor lucrări de reamenajare a fost tăiată țeava de gaz. 15 persoane au fost evacuate din bloc. Nici o persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”, a precizat Irina Popa, purtător de cuvânt I.S.U. Neamț. Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire specifice până la sosirea unei echipe de intervenție de la Delgaz Grid pentru remedierea defecțiunii. Acum, pe lângă lucrările de reamenajare ale apartamentului, proprietarul trebuie să bage mâna serios în buzunar pentru a plăti și reparațiile la sistemul de alimentare cu gaz metan al blocului.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *