Current track

Title

Artist


Campania de prevenire a victimizării minorilor “Vacanța s-a terminat. Sunteți pregătiți pentru un nou început?” la final (Foto)

#Postat de on septembrie 11, 2021

După un an dificil, începând de luni, copiii se vor întoarce fizic, la grădiniță și școală. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț reamintesc fiecărui părinte că siguranța lor și a copiilor lor este cea mai importantă.

Sursa foto: IPJ Neamț

În perioada 1 – 10 septembrie a.c., s-a desfășurat campania de prevenire a victimizării minorilor “Vacanța s-a terminat. Sunteți pregătiți pentru un nou început?”derulată de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității alături de cei ai Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, premergător începerii anului școlar 2021-2022.

Această campanie a fost destinată creșterii gradului de siguranță al minorilor prin informarea părinților cu privire la comportamentele la risc și situațiilor vulnerabile la care pot fi expuși copiii acasă, pe stradă și în mediul on-line.

În acest sens, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț  au avut întâlniri cu părinții sau bunicii, în cadrul cărora au discutat despre siguranța celor mici, au transmis recomandări cu privire la comportamentul preventiv de acasă, pe stradă şi în trafic, despre interacţiunea cu persoanele necunoscute, grupuri de prieteni, bullying şi consecinţele acestuia,dar şi despre accesarea în siguranţă a reţelelor de socializare.

În parteneriat cu Biblioteca Județeană  ,,G.T. Kirileanu” Neamț, a fost organizată o sesiune de informare cu părinții pe tema “Ce învățăm copiii prin comportamentul  nostru?” pentru a sublinia faptul că prin comportamentul părinților, prin atitudinea adoptată și nu doar prin ceea ce transmit copiilor, pot preveni vulnerabilizarea acestora.

Cu prilejul festivalului ,,Neamț Art Festival” organizat în municipiul Piatra Neamț de Centrul pentru Cultură și Arte ,,Carmen Saeculare”, polițiștii au fost alături de copiii prezenți la spectacolul de teatru muzical destinat acestora.

De asemenea, polițiștii au fost prezenți în mijlocul copiilor, părinților și bunicilor, din localitatea Săvinești, pentru a le transmite recomandări pentru prevenirea victimizării minorilor.

Alte activități de informare a publicului au fost desfășurate în spațiile publice frecventate de copii și părinți (parcuri, spații de joacă), atât în municipiul Piatra Neamț, cât și în municipiul Roman, dar și în alte puncte comerciale.

În ultima zi a campaniei, la data de 10 septembrie a.c., în incinta centrelor comerciale din Piatra Neamț, polițiștii au fost prezenți în mijlocul familiilor direct preocupate de pregătirile pentru noul an școlar, purtând discuții cu părinții, copiii, dar și cu bunicii, astfel încât acest nou început să ne găsească mai pregătiți pentru provocările viitoare.

Sursa: IPJ Neamț


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *