Câinele robot „Spot“ a fost dresat să păzească o platformă petrolieră, detectând inclusiv mirosul de metan
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 15, 2020
„Spot“, câinele robot al companiei Boston Dynamics supraveghează buna funcţionare a unei platforme petroliere situată în largul Golfului Mexic.

Câinele robot „Spot” al Boston Dynamics învaţă trucuri noi pe o platformă petrolieră a grupului BP situată la 305 kilometri în largul Golfului Mexic, cum ar fi citirea indicatorilor, căutarea coroziunilor, cartografierea facilităţii şi chiar detectarea mirosului de metan, relatează Reuters, citat de news.ro.
Directorul pentru tehnologie al BP, Adam Ballard, a spus că sarcinile efectuate de Spot vor face ca activitatea de pe platforma exploatării Mad Dog să devină mai sigură, reducând numărul de oameni necesari.
De asemenea, personalul va putea să se ocupe de alte activităţi.
„Câteva ore pe zi, mai mulţi operatori patrulează platforma, citesc indicatorii, ascultă zgomote care nu sunt normale, cercetează orizontul pentru anomalii, bărci care nu au fost observate pe radar”, a spus Ballard.
„Ceea ce facem cu Spot este o încercare de a replica aceste activităţi de observaţii”, a mai spus Ballard, adăugând că un operator va putea să analizeze ulterior informaţiile, de la o locaţie centrală. ADVERTISING Spot are un senzor integrat pentru gaze, care este programat să închidă robotul dacă detectează o scurgere de metan.