Bugetarii recuperează ziua liberă de 14 august
#Postat de JurnalFM on iulie 27, 2023
Având în vedere prevederile H.G. nr.1555/2022 pentru stabilirea zilei de 14 august 2023 ca zi liberă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1267/29.12.2022, Casa Județeană de Pensii Neamț precizează că ”pentru recuperarea zilei de muncă stabilite ca zi liberă, instituţiile și autoritățile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru, până la data de 31 august 2023, potrivit planificărilor stabilite. Pentru munca prestată în condițiile enunțate anterior nu se acordă timp liber corespunzător. Coroborând prevederile menționate anterior cu cele ale Legii nr.53/2003 – Codul Muncii, rezultă că numărul de zile lucrătoare din luna august 2023 nu se va modifică ca urmare a aplicării H.G. nr.1555/2022, astfel că luna august 2023 va avea un număr de 22 de zile lucrătoare. Numărul total de zile lucrate din lună nu poate fi mai mare decât numărul de zile lucrătoare din lună stabilit conform Legii nr.53/2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, a precizat Oana Fodor, purtător de cuvânt Casa Județeană de Pensii Neamț.

Jurnal FM 