Current track

Title

Artist


Bicaz Kayak Fest, a VI-a ediție

#Postat de on iunie 2, 2023

Iubitorii ambarcațiunilor ușoare sunt așteptați pe lacul Izvorul Muntelui de la poalele masivului Ceahlău, din județul Neamț, la cea de- a VI-a ediție a evenimentului ”Bicaz Kayak Fest”, manifestare ce urmărește promovarea, încurajarea și dezvoltarea comunitații kaiaciste din România, a relațiilor interumane bazate pe fair-play și respect reciproc, precum și promovarea celei mai pitorești zone din județul Neamț. statul se va da din portul turistic Bicaz. Sâmbătă, 3 iunie, de la ora 10.00, sunt programate concursurile de maraton și semi-maraton. Astfel, proba de maraton se va desfășura pe o distanță de 40 de kilometri, cu plecare din portul Bicaz spre Viaductul Poiana Teiului și retur. Concursul de semi-maraton se va desfășura pe o distanta de 20 de kilometri, cu plecare din portul Bicaz spre Viaduct, cu întoarcere și retur în dreptul satului Izvorul Alb, cunoscuta zonă Baicu. ”Traseele sunt ușoare și frumoase, nu necesită pregătire fizică deosebită, în așa fel încât, după parcurgerea lor, să avem cu toți suficientă energie pentru a ne bucura de o seară minunată alături de prieteni”, au precizat organizatorii. Duminică,  începând cu ora 11.00, cei care mai au energie pot participa la concursuri de eskimo-rolling  și sprint. Festivitatea de premiere este programata in jurul orei 14.00. ”Bicaz Kayak Fest este ocazia perfectă de a explora frumoasa regiune a lacului Bicaz sau ”marea dintre munți” din imediata apropiere a Parcului Național Ceahlău și de a lua parte la un eveniment sportiv inedit. Vă așteptăm să padelați și să vă consumați energia pe apă, într-un cadru natural impresionant!”. au mai transmis reprezentanții Clubului OUTDOORIS, organizatorii evenimentului.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *