Bătrână blocată în apartament salvată de pompieri
#Postat de Antoniu Lovin on august 10, 2021
Marți, 10 august, dimineață, pompierii au fost solicitați să intervină pentru deblocarea unei uși de la un apartament din municipiul Piatra-Neamț. La locul solicitării s-au deplasat pompierii pietreni cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.
Cu ajutorul scării culisabile, pompierii au pătruns în apartamentul situat la al doilea etaj într-un bloc de locuințe din strada Nicolae Iorga. În interiorul apartamentului a fost găsită o femeie de aproximativ 80 de ani, conștientă. Aceasta a primit îngrijiri medicale de la membrii echipajului SMURD după care a fost transportată la UPU Piatra Neamț.
Jurnal FM 