Current track

Title

Artist


Bărbat din Huși reținut pentru furt

#Postat de on ianuarie 18, 2023

Poliţiştii Biroului Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Huși, au reținut un bărbat, din municipiul Huși, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea unui furt, în municipiul Huși.

 

Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/photo-of-a-person-s-hand-with-a-handcuff-7785048/ 

Polițiștii Biroului Investigații Criminale Huși au documentat și probat activitatea infracțională a unui bărbat, în vârstă de 33 de ani, bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt, după ce ar fi sustras o sumă de bani din seiful unei săli de jocuri de noroc, din municipiul Huși.

În data de 17 ianuarie 2023, ora 13.27, Poliția Municipiului Huși a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, în aceeași zi, un bărbat necunoscut ar fi sustras o sumă de bani din seiful unei săli de jocuri de noroc.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii hușeni au stabilit faptul că, persoana bănuită de comiterea infracțiunii sesizate, aflată în incinta sălii de jocuri, profitând de neatenția supraveghetorului din sală, ar fi sustras, din seiful lăsat deschis și neasigurat, peste 11.500 lei. Ulterior, acesta a părăsit incinta sălii și s-a deplasat în municipiul Vaslui, fiind depistat și identificat de către un echipaj al Poliției Municipiului Vaslui în incinta unei alte săli de jocuri din municipiul Vaslui.

În aceeași zi, 17 ianuarie 2023, ca urmare a administrării probatoriului, față de bărbatul cercetat a fost luată măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, cu propunerea dispunerii unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii hușeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului.

Obiectele de valoare mare sau banii lichizi vor fi întotdeauna în atenţia infractorilor, care concep cele mai ingenioase modalităţi de a şi le însuşi, indiferent dacă acestea se află într-un magazin, într-un depozit sau în circulaţie. Orice verigă slabă în expunerea, depozitarea, manipularea sau paza acestor valori va fi speculată de răufăcători în savârşirea unei infracţiuni.

 

Având în vedere cele de mai sus, Poliția vă transmite următoarele recomandări:

 

  • Stabiliţi o strategie de siguranţă a spațiului comercial pentru prevenirea furturilor, inclusiv a celor de pe raft  (în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/ 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor) şi asiguraţi-vă că tot personalul o cunoaşte şi o respectă. Instruiţi periodic angajaţii în această direcţie.
  • Instruiți-vă angajaţii să fie atenţi şi să recunoască potenţialii infractori. De obicei, hoţii au un comportament specific, privind mai degrabă în jurul spaţiului comercial şi la persoanele din magazin şi mai puţin la anumite produse.
  • Cele mai eficiente strategii de prevenire sunt cele care combină dispozitivele tehnice de siguranţă cu vigilenţa factorului uman. Eficacitatea camerelor de luat vederi cu circuit închis este sporită de o bună iluminare, de folosirea unor oglinzi ingenios plasate (pentru vizualizarea unghiurilor „moarte”) şi de un personal bine instruit.
  • Dotaţi-vă spațiul comercial cu un sistem viabil de alarmă, ţinând cont de faptul ca preţul reflectă, de regulă, calitatea produselor de acest tip şi apelaţi la serviciile unei societăţi specializate de pază şi intervenţie rapidă.
  • Amplasaţi în special în zonele care prezintă risc maxim, plăcuţe avertizoare prin care informaţi publicul cu privire la existenţa unui sistem de supraveghere.
  • În alegerea design-ului spațiului comercial (aranjarea vitrinelor, prezentarea produselor ş.a.) aveţi în vedere faptul că nu atrageţi numai cumpărătorii, ci şi potenţiali infractori şi luati-vă masuri suplimentare de protecţie.
  • Prezentaţi produsele în vitrine sau tejghele din sticlă, bine fixate, astfel încât să nu poată fi deplasate, împinse sau dislocate.
  • Protejaţi produsele de mare valoare cu senzori racordaţi la sistemul de alarmă.
  • casă de bani de calitate va proteja lichidităţile şi obiectele de mare valoare dacă este închisă (asigurată), amplasată cât mai discret cu putinţă şi dacă respectaţi recomandarile de securitate.

Sursa: I.P.J. Vaslui/18 ianuarie 2023


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *