Current track

Title

Artist


Bărbat de 34 de ani, încarcerat pentru înșelăciune pe internet

#Postat de on februarie 22, 2019

Bărbat de 34 de ani, încarcerat pentru înșelăciune pe internet

Din ce în ce mai mulți oameni cad victimă înșelăciunilor pe internet. Cum internetul a prins tot mai mult contur, fiind utilizat cam pe toate palierele, bineînţeles că în peisaj au apărut și faptele infracţionale. Acum, la „modă” sunt ţepele pe partea de cumpărături. Asta s-a petrecut și în localitatea Roznov din Piatra-Neamț. 

Ieri, 21 februarie, polițiștii din cadrul orașului Roznov au efectuat o percheziție în municipiul Bucureşti, la o persoană bănuită de comiterea infracţiunii de înşelăciune. Aceștia au fost sprijiniți de polițiștii Secției 25 D.G.P.M.B., fiind însoţiţi și de luptători S.I.A.S.

A înșelat o persoană printr-un anunț fals pe internet

,,În fapt, la data de 10.01.2019, poliţiştii au fost sesizaţi de către un bărbat de 35 de ani, din Roznov, despre faptul că a fost înşelat de către o persoană, în sensul că i-a transferat 2000 de lei, reprezentând un avans pentru cumpărarea unui tractor dintr-un anunţ fals postat pe internet. În urma activităţilor specific desfăşurate, poliţiştii au reuşit identificarea şi probarea activitatii infracţionale a celui bănuit de comiterea faptei, în persoana unui bărbat de 34 de ani, din Dâmboviţa, care locuia fără forme legale în Bucureşti.

Se pare că acesta ar fi comis mai multe infracțiuni de înșelăciune și în alte județe

 

La percheziţie, poliţiştii au ridicat mai multe telefoane mobile, cartele telefonice, stick-uri de memorie şi un computer, ce ar fi fost folosite de acesta la comiterea de infracţiuni. Bărbatul a fost apoi condus la sediul Poliţiei oraşului Roznov, unde în urma audierilor, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul I.P.J. Neamţ. Fiind extinse cercetările, poliţiştii au stabilit faptul că bărbatul ar fi comis mai multe infracţiuni de inşelaciune şi în alte judeţe, astfel că vor  informa toate unităţile teritoriale de poliţie, pentru probarea întregii activităţi infracţionale a acestuia”, a menționat purtătorul de cuvânt Mihai Costan din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț (IPJ).

Astăzi, acesta  urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive.

Pentru a evita astfel de fraude, se recomandă:

 

  • Nu plătiţi în avans bunurile comandate prin internet, mai ales dacă sunt de la persoane necunoscute anterior cumpărării;

 

  • Plătiţi produsul achiziţionat pe internet doar după ce v-aţi asigurat că aţi primit ce aţi comandat şi nu un alt produs;

 

  • Verificaţi dacă preluarea datelor se face prin protocol securizat;

 

  • Evitaţi persoanele fizice sau operatorii economici care nu afişează date de contact complete (adresă, numere de telefon, CUI) şi se rezumă la o simplă adresă de mail, întrucât localizarea ulterioară şi recuperarea pagubei este dificilă.

 

Jurnal de Neamț


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *