Bărbat de 33 de ani din Roman, condamnat la 4 ani și 5 luni de închisoare pentru comiterea unor infracțiuni
#Postat de Manuela Ursache on aprilie 1, 2019
Bărbat de 33 de ani din Roman, condamnat la 4 ani și 5 luni de închisoare pentru comiterea unor infracțiuni
La data de 29 martie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat un bărbat, de 33 de ani, din Roman, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.

4 ani și 5 luni de închisoare pentru comiterea unor infracțiuni.
Acesta era condamnat de Judecătoria Roman la o pedeapsă privativă de libertate de 4 ani și 5 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și furt calificat.
,,În fapt, la data de 25 martie 2018, în timp ce bărbatul se afla în incinta unei societăți comerciale din Roman, fiindu-i refuzată servirea cu băuturi alcoolice, a luat, fără drept, mai multe sticle, pe care le-a consumat și a provocat scandal, adresând amenințări cu acte de violență la adresa personalului de serviciu. De asemenea, acesta a distrus un geam de la ușa de acces, o masă aflată pe terasa societății și o porțiune din gardul localului”, a declarat purtătorul de cuvânt din cadrul IPJ Neamț.
Polițiștii l-au condus la Penitenciarul Bacău, unde a fost încarcerat.
Jurnal de Neamț
#Postat de
Manuela Ursache
Opiniile cititorului
Te-ar putea interesa și
Continue reading
Jurnal FM 