Bani pentru drumurile județene prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”
#Postat de JurnalFM on octombrie 9, 2024
Ministrul Adrian Ioan Veştea a semnat 29 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 516.333.266,66 de lei. Contractele vizează modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a sistemelor inteligente de distribuție a gazelor naturale, precum și construirea sau modernizarea unor poduri ori punți pietonale.

”Prin toate aceste proiecte ne dorim să sprijinim modernizarea comunităților locale din România, facilitând accesul cetățenilor la utilități publice esențiale, precum apă, canalizare, rețele de distribuție a gazelor, reabilitare de drumuri. Scopul nostru este ca toate regiunile țării să se dezvolte în egală măsură, astfel încât niciuna să nu fie lăsată în urmă”, a subliniat ministrul Adrian-Ioan Veștea.
La Neamț a fost semnat un contract pentru modernizarea drumurilor de interes județean prin executarea de lucrări de reparații pe șapte segmente care totalizează 32 de kilometri, cu valoare totală de 97.731.501,13 lei. În perioada următoare, Consiliul Județean Neamț, în calitate de beneficiar al contractului de finanțare, va semna ordinul de începere a lucrărilor care se vor executa pe drumuri în zonele: Timișești – Drăgănești, Drăgănești, Târgu Neamț-Tupilați, Bârgăoani, Prăjești – Goșmani, Valea Ursului și Ion Creangă – două sectoare.
Jurnal FM 